Handbal, Liga Națională

Victoria, singura variantă a „studenților” în jocul de la Oradea

CSM Oradea – CS Universitatea Suceava, azi, ora 17
După ce s-a calificat în semifinalele Cupei Challenge, CS Universitatea Suceava joacă azi un meci important pentru îndeplinirea obiectivului din competiția internă: locul 6. În Sala Sporturilor „Antonio Alexe”, „studenții” vor înfrunta CSM Oradea, echipă deja retrogradată în Divizia A. Partida, care contează pentru etapa a XXIII-a, se va desfășura de la ora 17 și va fi oficiată de o brigadă de arbitri formată din Valentin Călina (Argeș) și Viorel Dobre (București).
 

Echipa antrenată de Petru Ghervan are un scop precis pentru acest meci, victoria fiind singura variantă care îi menține pe suceveni în cursa pentru locul 6, ocupat în acest moment de HC Odorhei. Fără portarul Bogdan Pralea, nerefăcut după o accidentare suferită în meciul tur cu Krems, „studenții” sunt deciși să vină cu două puncte din această deplasare, care reprezintă și ultima repetiție dinaintea primei manșe a semifinalei cu BSV Bern Muri. „Ne așteaptă un meci extrem de important pentru noi. Dacă nu învingem nu mai putem emite pretenții la locul 6. CSM Ora-dea este în formă chiar dacă va retrograda, dovadă și cele două victorii pe care le-au obținut în fața Clujului în două meciuri de pregătire. Orădenii joacă pentru orgoliul lor, dar și pentru primele de victorie. Trebuie să fim atenți și să tratăm meciul cu toată seriozitatea”, a declarat Petru Ghervan, care a mai spus că pivotul Ioan Tcaciuc, deși a făcut deplasarea la Oradea, nu va intra în joc decât dacă va fi neapărat nevoie. Tot azi, se vor disputa și două meciuri restante din etapa a XXII-a, Știința Bacău – U Cluj și Dinamo – HCM Constanța.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: