Directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a decla-rat ieri că nu a fost informat din teritoriu dacă primăriile mai au sau nu lapte praf în stoc, dar a precizat că în prima parte a anului numai 550 de sugari au beneficiat gratuit de lapte praf, lunar, față de 2500 anul trecut. Ceea ce înseamnă că “n-a fost lapte și s-a dat doar strictul necesar”. Dr. Lă-zăreanu a mai declarat că problemele au început să se acutizeze la începutul anului, stocurile de lapte praf epuizându-se la jumătatea lui martie, perioadă în care, în alți ani, ministerul trimitea deja fila de buget și se putea cumpăra lapte praf. ”Le-am zis medicilor de familie care prescriu laptele praf să se limiteze până se aprobă bugetul. Suntem la ju-mătatea lui aprilie, însă bugetul pentru programele naționale de sănătate tot nu a venit. Dacă până acum s-au făcut restricții, de o lună am rămas fără. Sunt copii în plasament care au nevoie de lapte praf”, a precizat dr. Lăzăreanu. Conform legii, beneficiază de lapte praf gratuit, pe bază de rețetă de la medicul de fa-milie, copiii de 0 și 12 luni, ai căror mame prezintă con-traindicații la alăptare din cau-za unor boli grave, precum TBC pulmonar activ, neopla-zii, casexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficiență renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, HIV/SIDA sau fac tratamente cu citostatice, diazepine, anti-coagulante, radioizotopi, eclampsie. Apoi, copiii la care se observă, după două cântăriri consecutive, că nu cresc în greutate, din cauză că mamele nu au lapte suficient sau deloc, precum și cei adoptați sau din centre de plasament. Laptele se distribuie primăriilor din stocurile DSP, fiind repartizat apoi mamelor care se prezintă cu rețete de la medicul de familie.
Întrucât stocurile DSP s-au epuizat
Direcția de Sănătate Publică a rămas fără lapte praf în stoc și nici nu poate achiziționa, întrucât ministerul nu a trimis încă fila de buget pentru programele de sănătate din acest an, în care intră și cel pentru laptele gratuit pentru anumiți sugari.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii