Bazariștii păgubiți de incendiu vor primi ajutorul promis de primărie

 

Comercianții din Lunca Sucevei care au rămas fără chioșcuri în urma incendiului petrecut în noaptea de 13 spre 14 ianuarie a.c. vor primi ajutorul promis de municipalitate cel mai târziu în luna aprilie, după aprobarea bugetului local pentru anul în curs. Anunțul a fost făcut ieri de primarul Ion Lungu, care a subliniat că suma pe care Primăria Suceava o va acorda fiecărui bazarist păgubit este de 5000 de lei (50 de milioane de lei vechi). “După aprobarea bugetului, în luna aprilie vom intra în Consiliul Local cu un proiect de hotărâre prin care vom acorda ajutorul promis comercianților din bazar”, a declarat Ion Lungu. Edilul-șef a mai spus că primăria le va reporta victimelor incendiului și contravaloarea chiriei achitate de acestea pentru primele două luni ale anului, perioadă în care nu avut activitate. “În ceea ce privește chiria achitată de comercianții păgubiți pentru primele două luni ale anului, cel mai probabil banii vor fi reportați pentru lunile în care vor avea activitate. Este destul de complicat să le restituim banii”, susține Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: