Medicii de familie trebuie să sesizeze bolile incompatibile cu șofatul

 

Medicii de familie din județ au fost prelucrați de DSP ca, în cazul în care descoperă la unii din pacienții lor, care au carnet de conducere, că prezintă afecțiuni “incompatibile” cu această calitate să sesizeze imediat unitatea medicală autorizată în acest sens și să solicite un consult de specialitate. În cazul în care comisia din unitatea medicală respectivă stabilește că persoana respectivă este inaptă medical de a conduce vehicule, aceasta va anunța poliția. Această decizie a fost luată de MSP ca urmare a faptului că “în ultima perioadă lucrătorii de la Poliția Rutieră au depistat în trafic conducători auto care prezintă afecțiuni medicale incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicule și tramvaie”, care prin comportamentul lor au pus în pericol siguranța traficului rutier. Un astfel de caz s-a petrecut în luna februarie a acestui an, în București, pe Calea Floreasca, o femeie fiind depistată atunci în stare de inconștiență într-o mașină care staționa pe banda a doua a străzii respective. Mașina avea motorul oprit, portierele asigurate, luminile de drum în stare de funcționare și radioul dat la maxim. Deoarece persoana dinăuntru nu a reacționat în niciun fel la apropierea poliției, a fost spart geamul portierei. A fost chemată o echipă medicală la fața locului, iar la sosirea acesteia femeia s-a manifestat violent. A fost transportată la spital unde a fost internată cu diagnosticul de schizofrenie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: