La Complexul Muzeal Bucovina, expoziția Konstantyn Ungureanu Box

 

Cel care a surprins până la consternare și nedreaptă afurisenie cu o expoziție personală de acum mai bine de un deceniu în urmă, relevând contrastul dintre experiențele mai greu de înțeles ale pictorului, dar și receptivitatea discutabilă a publicului, ne propune astăzi la Complexul Muzeal Bucovina – Suceava o nouă și inedită „față” artistică, nu cred atât pentru a-și ispăși vechile „păcate”, cât pentru a-și exprima artistic o altă ipostază de artist proteic și pluriperspectivist. Este o expoziție de peisaje și flori care, prin configurație și realizări (multe performante), ne reține atenția, uneori chiar captivează, prin noi soluții estetice și reevaluări vizibile ale unui gen tradițional. Dacă florile standardizează un propriu prototip compozițional, nelipsit totuși de o anumită sensibilitate, peisajele propun insolite prezențe plastice, depășind limitele îndătinat-moștenite (fie ele și dintr-o epocă mai apropiată), dar și printr-un vizibil efort de autodepășire. Conform viziunii sale, artistul nu succede unui post impresionism întârziat, dar nici unui cert expresionism al primelor sale expoziții. K. Ungureanu-Box exclude detaliul topografic care ar localiza un peisaj în timp și spațiu, dar și un anumit sentimentalism (refugiat în peisajul état d’âme), în favoarea altor dimensiuni, spirituale, ale genului. Bucovina arealului său sufletesc este cea a unei vitalități pregnante, izbucnind cel mai adesea în volute – adevărate flăcări vegetale, cu trunchiuri grunjoase de arbori comunicând forță și mister, singuratici sau contopiți în anonimatul, mare și colectiv, al pădurii, cu ochiuri de apă încremenite sau aprige râuri de munte – lume de taine și impetuoase energii. Pe linia unei vechi tradiții dar și sub semnul unui alt fel de transfigurare artistică, Ungureanu-Box este un poet al materiei, al elementelor ei primare, identificabile individual sau unitar într-o coeziune propulsată de un același elan și clocot vital. Relevând-o, în particularele ei configurații, culoarea abordează o gamă complexă. Culorile calde, dar și cele reci – variantele de roșuri și bronzuri – elocvente sau discret surdinizate (sau temperate) se opun verdelui – și el în numeroase alternanțe; nuanțele de albastru, diversificate, de la cobaltul întunecat la tonurile deschis-delicate ale cerului senin, se ciocnesc, dar și emulează reciproc cu metamorfozele galbenului – un galben multiplu, cu sugestii termic-tactile, evoluând de la ipostazele lor diluat-palide la șocul de aur topit al exploziei solare… Mai deschise sau mai întunecate, tonalitățile de culoare ne surprind, ca într-o orchestră, prin elocvența uneori stridentă de alămuri, prin gravitatea expresivă a bașilor, prin melosul cu inflexiuni de vis al viorilor, prin surdinizări armonice de instrumente cu coarde. Judicioasa lor orchestrare ne reține prin dominanțe și leit-motivuri, răscolitoare interferențe între voci înalte sau tenebros coborâte în adâncuri de suflet. Asociindu-se sau ciocnindu-se, culorile, în întregul lor ansamblu, aparent limitat de o ramă de tablou, își exaltă reciproc vigorile și strălucirile sau susțin, în surdină, particulare armonii. Le susțin grafic, într-o constructivă textură, linii drepte, curbe și contra-curbe, cumulându-și energiile lor delimitative sau potențând tonalități dominante. Desen și culoare – și într-un caz și în celălalt ai presentimentul însușirii unei tehnici de împrumut, de punct-contrapunct, dintr-o artă vecină, a sunetelor… Prin cele mai bune lucrări (sunt și destule „grăbite”, solicitând ulterior necesare reveniri și „retușuri”), pastelurile lui Konstantyn Ungureanu-Box relevă o pictură cu inflexiuni muzicale. Faptul nu ne-ar surprinde într-o contemporaneitate în care se șterg nu numai granițe administrativ-economice, dar și hotarele dintre științe sau arte, ireductibile altădată – confluente și interdisciplinare astăzi… Oricum, în întregul ei ansamblu, expoziția dlui K. Ungureanu-Box ne delectează, dar și ne predispune la reflexie – asupra noii condiții a vechiului gen al peisajului, dar și asupra reevaluării sentimentelor noastre. Avem în față un artist. Veritabil.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI