Tot mai mulți pensionari de invaliditate

Se pare că, pe măsură ce trece timpul, se îmbolnăvesc tot mai mulți suceveni. Anul trecut, au fost expertizate în vederea încadrării în grad de invaliditate 4.602 persoane, cazuri noi, cu 1.191 mai multe decât în anul 2007. De la directorul executiv al Casei Județene de Pensii Suceava, dl Robert Marian, am aflat că anul trecut, comparativ cu 2007, a crescut numărul persoanelor încadrate în gradele II și III și a scăzut ușor (cu 4 cazuri) numărul celor încadrate în gradul I de invaliditate.
 

Astfel, față de 2.067 în anul 2007, anul trecut, numărul cazurilor noi de pensionari de invaliditate încadrați în gradul II a fost de 3.081, iar în gradul III, de 889, față de 708 în 2007. Analiza cazurilor noi prezentate la comisiile de expertiză medicală, pe grupe de boli, arată că incidența acestora s-a modificat. A crescut cu peste 2 la sută numărul cazurilor cu boli ale aparatului circulator și cu aproximativ 3,5 la sută al celor cu boli ale sistemului nervos. Totodată, 11,35 la sută dintre persoanele pensionate pe caz de boală suferă de boli mentale. Numărul total al pensionarilor de invaliditate aflat în evidența cabinetelor de expertiză medicală, la sfârșitul anului 2008, era de 34.789, cu 1.207 cazuri mai multe decât la sfârșitul anului 2007. Dl Robert Marian ne informa că, pe de altă parte, în scopul continuării programului de recuperare stabilit de medicii specialiști din unitățile sanitare, asigurații aflați în incapacitate temporară de muncă au beneficiat de avizarea prelungirii concediilor medicale peste 90 de zile, respectiv, peste un an. S-au acordat 60.657 zile concedii medicale peste 90 de zile și 5.850 zile concedii peste un an, numărul de zile de concedii astfel acordate anul trecut fiind cu peste opt mii mai mare decât în 2007. Directorul executiv al CJP Suceava menționa că Legea 19/2000 (actualizată) privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevede că asigurații care și-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unei boli obișnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate dacă îndeplinesc stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta. Cei care au vârsta: • sub 25 de ani în momentul ivirii invalidității trebuie să aibă un stagiu de cotizare de 5 ani • între 25-31 de ani, un stagiu de 8 ani • între 31-37 de ani, un stagiu de 11 ani • între 37-43 de ani, un stagiu de cotizare de 14 ani • între 43-48 de ani, un stagiu de cotizare de 18 ani • între 49-55 de ani, un stagiu de cotizare de 22 de ani • cu vârsta de peste 55 de ani, un stagiu de cotizare de 25 de ani. „Este important să precizăm, arăta dl Robert Marian, că, în conformitate cu prevederile legale în materie, pot beneficia de pensie de invaliditate și asigurații care până la data ivirii invalidității au realizat cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar, prezentat mai înainte”.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI