Concediații crizei nu solicită ajutor de șomaj

Până acum, la AJOFM au depus dosare doar 23% din cele 2735 de persoane pe care firmele sucevene au anunțat că le dau afară
 

Foarte puține dintre persoanele date ca disponibilizate în acest sezon rece s-au prezentat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a solicita indemnizația de șomaj. Afirmația aparține directorului executiv al instituției sucevene, Constantin Șuvăr, care afirmă că 26 de societăți comerciale cu 4652 de angajați au înaintat, începând din noiembrie 2008 și până în ianuarie 2009, notificări pentru disponibili-zarea a 2735 de persoane. Dintre acestea, doar 623, adică mai puțin de 23%, au depus dosare pentru a primi ajutorul de șomaj, ceea ce, în opinia dlui Șuvăr, reprezintă un paradox. Șeful AJOFM este de părere că, în aceste condiții, și pe fondul mult vehiculatei crize economico-financiare, creșterea numărului de șomeri ar putea să nu fie cea estimată. „Suntem la mijlocul lunii ianuarie, iar unde la sfârșitul anului trecut ne făceam probleme că nu vom avea salariați suficienți pentru preluarea documentațiilor, în prezent la ghișee stau doar câte 4-5 solicitanți”, reliefează dl Șuvăr. Domnia sa crede că, între timp, respectiv de la data depunerii notificării concedierilor la AJOFM și până la momentul în care trebuia să aibă loc efectiv disponibilizarea, agenții economici din județ au găsit soluții de păstrare a unei importante părți din personal. „Unele firme au anunțat că și-au continuat activitatea, altele că au perfectat contracte, altfel spus, acestea merg înainte”, precizează directorul executiv al AJOFM, adăugând că există și posibilitatea ca, speriați de perspectiva crizei, unii operatori economici să fi supralicitat numărul salariaților ce ar fi urmat să fie puși pe liber. În evidența Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă există 10.963 de șomeri, dintre care 5163 în plată. Rata șomajului în județul Suceava este de 4,1%, sub media celei consemnate la nivel național.

Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI