Astăzi începe cea de-a 40-a ediție a Concursului Național de Poezie „Nicolae Labiș”

> Prof. Margareta Labiș este de ieri la Suceava > Președintele juriului, acad. Eugen Simion, se va afla, sâmbătă, la Mălini
Deschiderea oficială a celei de-a 40-a ediții a Concursului Național de Poezie “Nicolae Labiș” (Suceava – Mălini, 31 octombrie – 1 noiembrie) are loc astăzi, de la ora 11, la Colegiul Tehnic “Petru Mușat” din Suceava. Anunțul a fost făcut ieri, într-o conferință de presă, de directorul festivalului, poeta Carmen Veronica Steiciuc, alături de care s-au aflat Victor T. Rusu (de asemenea, din partea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale), Romeo Istrate (și ca jurnalist, și în calitate de reprezentant al gazdelor evenimentului de astăzi) și de, evident nu în cele din urmă, prof. Margareta Labiș, sora poetului omagiat de concurs.
 

Astăzi, la CT “Petru Mu-șat”, va fi prezentat filmul “Moartea căprioarei”, realizat de scriitorul Grigore Ilisei, de la TVR Iași, și vor fi lansate cărțile “Caducelul lui Mercur” (Ed. Axa, Botoșani) de Viorica Petrovici, și “Cunoaștere și autenticitate” (Ed. Augusta, Timișoara), de Diana Vrabie. Cu acest prilej, va fi lansată și o plachetă dedicată evenimentului de colegiul-gazdă. Dintre numeroasele informații transmise la conferința de presă, spicuim: la ediția din acest an au participat 46 de tineri poeți (la fel ca și anul trecut) din întreaga țară și din R. Moldova; laureaților li se vor oferi premii din partea organizatorilor (marele premiu este în valoare 1000 lei, fiind asigurat de Consiliul Județean) și 15 premii din partea unor reviste literare; juriul este condus de acad. Eugen Simion și îi are ca membri pe criticii literari Mircea A. Diaconu, Andrei Grigor, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon (C.V. Steiciuc a specificat că, probabil, “Labișul” este singurul astfel de concurs literar din țară jurizat numai de critici consacrați); la festival sunt așteptați scriitorii Alexandru Dobrescu, Calistrat Costin, Grigore Ilisei, Andi Andrieș, Aurel Pop, Emilian Marcu, Valeria Manta Tăicuțu, Liviu Papuc, Carmelia Leonte; printre invitați se va număra și actorul Dionisie Vitcu (ieșean cu obârșii fălticenene). O surpriză a ediției este decernarea Medaliei jubiliare “Nicolae Labiș”; dintre cele 100 de exemplare, două vor fi acordate, post mortem, scriitorilor Gheorghe Tomozei și Laurențiu Ulici, care au fost, la mai multe ediții, președinți ai juriului. Dna Margareta Labiș (care, după cum a mărturisit, “schimbă prefixul” odată cu modificare prefixului festivalului) a mărturisit, cu emoție, că această nouă ediție a concursului care poartă numele fratelui său îi prilejuiește “reîntâlnirea cu atâția oameni dragi” și a apreciat că poeta Carmen Veronica Steiciuc, în calitate de director al manifestării, “a contribuit în mod special, rațional și afectiv, la realizarea acestei ediții a festivalului și la atragerea, în cadrul său, a numeroși oameni deosebiți”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: