Premierul nu știa ce face ?

Cu câteva luni în urmă, guvernanții au mărit de trei ori salariile conducerilor agențiilor guvernamentale. Și sunt câteva zeci de astfel de ministere sub acoperire. Pentru că așa-numita reformare a guvernului, prin reducerea numărului de ministere, cu care se lăuda premierul în urmă cu 3-4 ani, n-a fost decât o împărțire în două sau trei a acestora și transformarea lor în agenții și autorități naționale pentru cutare și cutare domeniu, schema de personal umflându-se în loc să scadă. Și cu salarii pe măsură, la nivelul celor din ministere. Și-atunci, de ce, în iulie, li s-au majorat salariile atât de mult?
 

Sava BEJINARIU

Pentru că din consiliile de administrație ale acestor instituții fac parte secretari și subsecretari de stat, precum și alți funcționari din ministere, care primesc drept indemnizație 20% din salariul directoru-lui general sau președintelui agenției sau autorității naționale. La un salariu al acestora de 10.000 de euro, ei băgau în buzunar 2.000 de euro lunar. Cum erau membri în mai multe consilii de administrație, ridicau suplimentar (pe lângă salariu) chiar și 6-8-10 mii de euro. Și atunci cum să nu vrea guvernul să mărească salariile șefilor (de fapt ale tuturor celor din conducerea lor) acestor instituții? Acum, la presiunea presei, premierul declară că asemenea salarii sunt anormal de mari și susține că a decis reducerea lor. Dar astă-vară, când și-a pus semnătura pe hotărârea respectivă, nu știa ce face? Noroc de presă, acest câine de pază al democrației, care-i arată pe guvernanți, în general pe politicieni, așa cum sunt, fără scrupule, dornici de parvenire, puși pe îmbogățire rapidă. Oare vom fi mai deștepți la apropiatele alegeri și vom da votul unor candidați cât de cât curați, cărora să le pese și de cei mulți și necăjiți?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: