Silogismul lui Orest Onofrei

Ne-ați dat primarii, ne-ați dat președintele CJ, da-ți-ne și un guvern care să ne ajute

Prim-vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PD-L, Orest Onofrei, a atras atenția asupra a ceea ce el consideră a fi paradoxul acestui început de campanie electorală pentru alegerile generale din 30 noiembrie.
 

El a declarat, într-o conferință de presă, că adversarii politici ai PD-L s-au poziționat până acum „într-un mod curios”, în sensul că toate acuzele și criticile sunt adresate fie primarului municipiului reședință de județ, Ion Lungu, fie președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Onofrei consideră că PSD și PNL procedează astfel dintr-un considerent simplu, cei doi lideri PD-L au notorietate, au rezultate pe linie administrativă și au confirmarea valorii politice. „Dacă cei care doresc să iasă parlamentari pe colegiul Suceava luptă împotriva primarului, de ce ar vota sucevenii un asemenea parlamentar, care nu vine să ajute primarul ales de majoritate și nu vor să facă în așa fel ca sucevenii să o ducă mai bine?”, s-a întrebat retoric Orest Onofrei. El a mers pe această logică mai departe, la nivelul județului, și a întrebat de ce ar trebui votați cei care critică și luptă împotriva președintelui CJ, ales de altfel prin vot liber și care are în programul său schimbarea „în bine a județului”. „Mesajul nostru este foarte clar: noi, cei care candidăm din partea PD-L Suceava, vrem să fim parte din acea majoritate parlamentară care va da în decembrie primul ministru al României, pe Theodor Stolojan. Atunci cercul se va închide, de la primarii aleși, la președintele Consiliului Județean și la guvern, pentru că doar așa putem face ceva ca cei care ne-au trimis să-i reprezentăm să o ducă mai bine în județ”, a mai spus Onofrei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: