În privința cinematografului „Modern”

Municipalitatea suceveană speră într-o colaborare cu RADEF

În urma întâlnirii pe care a avut-o cu un reprezentant al RADEF RomâniaFilm privind modul de preluare a cinematografului „Modern”, după ce instanța a anulat hotărârea de guvern de transfer a 18 cinematografe din țară administrațiilor locale, primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că municipalitatea nu intenționează să predea cinematograful, după ce a făcut investiții importante în ceea ce privește modernizarea clădirii și a plătit și salariile angajaților.
 

Lungu a declarat, într-o conferință de presă, că a propus reprezentantului RADEF un parteneriat de colaborare. El a menționat că, dacă situația cinematografului nu va fi reglementată pe cale amiabilă, există posibilitatea să acționeze în instanță guvernul. Potrivit președintelui Sindicatului Liber RomâniaFilm, Maria Bikfalvi, cele 18 cinematografe transferate, la sfârșitul lui 2006, prin hotărâri de guvern, din rețeaua RADEF RomâniaFilm în administrarea autorităților locale, pentru a le transforma în sedii de instituții de cultură, trebuie să revină în patrimoniul regiei, printr-o decizie din 20 iunie, „irevocabilă”, a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Printre aceste cinematografe se numără „Modern” din Suceava și „Lumina” din Gura Humorului. Prin decizia ICCJ s-a anulat atât HGR nr. 1792 din 20 decem-brie 2006, privind transmiterea unor imobile din domeniul privat al statului și administrarea RADEF în domeniul public al unor orașe, municipii și/sau județe și în administrarea consiliilor locale, precum și HGR nr. 1874 din 21 decembrie 2006, referitoare la strategia privind privatizarea sălilor și grădinilor de cinema din administrarea RADEF, inițiată de Ministerul Culturii și Cultelor. Sentința a venit după ce „Cartel Alfa” a făcut recurs la decizia Curții de Apel, din 3 octombrie 2007, care a respins acțiunea ca fiind „neîntemeiată”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: