Povestea însutește bucuria…

Vasile (Vasilie, cum și mai mult îi place să fie apelat) a fost în Spania. În chiar… septembrie! În Barcelona. În faimoasa Barca, țara fotbalului galactic. Și țara lui Picasso & Dali Salvador, cei doi ilustrisimi catalunezi (din regiunea Catalunya, unde se vorbește catalana). Vasile a fost în Spania. Și a venit din Spania. Și, din mult-preaplinul său corazon, la ruga noastră, a ținut să ne povestească, în exclusivi-tate pentru Crai nou, câte ceva de prin excursul său bucuros. Atuncilea, haideți să vedem câte ceva. Dar până acolo, bag seama, prietene, că mi te întrebi: Da’ cine este acest Vasile al tău, măi Dumi-tre!? Și… cu ce se papă?! Simplu! Urmărește-ne în aval…
 

Curriculum VASILE ANDRU s-a născut la 22 mai 1942, în satul Bahrinești (nordul Bucovinei). Studii universitare (Filologie) la Iași, absolvite în 1965. Șapte ani este lector universitar la Suceava. Părăsește catedra și se consacră scrisului și practicii sapiențiale. În 1975 devine membru al Uniunii Scriitorilor și se stabilește în București. O vreme este scriitor liber profesionist; din 1980 este redactor principal la revista „Viața românească”. În 1990 este ales șeful secției de proză a Asociației Scriito-rilor București. Face stagii de documentare antropologică la Roma (1989) și la Paris (1990, 1991). Călătorii de studii în India cu bursa Shivananda (1992, 1996). Centrul Shiva-nanda din Trivananda-India i-a conferit titlul de master în filosofia Vedanta. Din anii 1970, cercetează procedeul filocalic oratio mentis (rugă-ciunea inimii). Participă la simpozioane internaționale de istoria religiilor, la Paris, Mount Abu, Kottayam, Loa-no… Din 1990, structurează și coordonează centre de prac-tică sapiențială și optimizare umană… Mie-mi palce de Vasile… Acesta este Vasile. Și mai mult decât atât. Și, vorba guristei din Grănicești: Mii-mi placi di Vasîli! De ce?! Ascultă-l, urmărește, atunci, chiar declarațiile împricinatului rostite, odată ajuns înapoi în țară, din pururi-fascinanta Spanie quijotescă. Două puncte… Practica fericirii… Când am revenit din Spania, Dumi Brad mi-a cerut un interviu, despre „lumetul Barcelonei” și despre conferințele pe care le-am expus acolo: „Practica fericirii” și „Cele 7 ispite ale emigrantului român”. Mi-a trimis, în plic, vreo zece întrebări. Cu insistența pe Barcelona cea sagrada. (La Barcelona, într-adevăr, sacrul bate definitiv profanul. Visul bate definitiv rutina. Multe case au pereți ondulați, ca valurile. Materia s-a supus legii ondulației universale). Mai era o întrebare despre Picasso „cel înscris în partidul comunist” (1921), „cum văzui la muzeu”, zicea Dumi Brad. Evident, Picasso cunoștea alt comunism decât cel trăit de noi în carne vie! Primii oameni „noi” imaginau un comunism creștin. Dar comunismul trăit este diferit (sângeros diferit) de cel visat! Ceaușescu ținea sceptrul ca pe un falus… Și dacă m-a întrebat de Picasso „comunistul”, în simetrie eu mi-am amintit de Dali monarhistul. Dali este și el din Catalunya. Aici, un paradox: Din admirație monarhistă, Dali l-a felicitat pe Nicolae Ceaușescu, într-o telegramă celebră. Lui Dali i-a plăcut când Ceaușescu a pus mâna pe sceptru, în 1972, bărbătește. Era un președinte cu sceptru! Și ținea sceptrul ca pe un falus!, cum l-a portretizat Florin Pucă. În acel context, Dali a scris: „Structura comunistă poate conviețui cu structura regală a sângelui”. Vorbea despre el însuși. Și s-a semnat astfel: „Salvador Dali, monarhist, catolic, apostolic, roman și român” (1972). Cum eu nu-i ofeream interviul, Dumi Brad, hispanist pe deasupra, a reluat întrebările, ba chiar cu o actualizare: „Pe Costel… Pavarotti, l-ai întâlnit prin Spania?”. Și încheia astfel: „Te-ai preumblat peste tot, povestește. Căci povestea – bucuria însutește”. Dar întrebările de la distanță mă stârnesc greu, și ele ajung la dosar. Mă stârnește interviul pe viu, cu reportofonul în coaste. Măcar ca lovitură de pornire, căci, după aceea, reiau și diortosesc singur răspunsurile. De această dată, până la urmă, în loc de interviu, am ales să transcriu din carnetul cu însemnări câteva secvențe spaniole, sub formă de jurnal. Sosire Barcelona… Coborâm din avion și ne mutăm în oniric, soare plin și la orizont palmieri. De la aeroport până la Santa Eulalia, în automobil, cu 160 km pe oră (viteză nepermisă în Spania) ne adâncim în oniric, mereu. Suntem instalați la vila din Santa Eulalia, a unor români prieteni de „misionariat” cultural și de „optimizare”. Vila ne face o impresie bună despre românii din emigrație. Îți vine să generalizezi, să spui că românul în emigrație înflorește repede, ia în arendă Mediterana, își face o viluță la Santa Eulalia de Roncana, cu trei nivele, cu piscină, iar în ogradă face o capelă ortodoxă pictată de un zugrav adus din Bucovina. Îți vine să generalizezi, admirând pe cei de neam cu tine care au îndrăznit și au cucerit. Aici vom sta într-o plăcută captivitate trei nopți, după care ne vom muta în centrul Barcelonei. Câinele catalan (o replică la câinele andaluz) În curtea vilei, un câine mare și omenos ne arată afecțiune impudică. Marcela Tatu, stăpâna frumosului animal catalan, ne spune că acest câine s-a drogat o vreme, cu canabis, dar acum este sevrat și recunoscător. Câinele a aparținut unui vecin care-l iubea și-l bătea, compulsiv și bizar. Acel vecin consuma canabis, în pierzanie. Se droga lejer, apoi își bătea câinele și iubita. Dimineața, fata brună pleca la serviciu. De altfel, ea aducea banul în casă și-l întreținea pe bruta silențioasă. Singura grijă a huidumei de om era să ude și să prășească plăntuțele de canabis din grădina năpădită de buruieni. Plăntuțele miroseau tare frumos, miroseau a cânepă vicioasă. Omul avea vreo 7-8 plăntuțe, le îngrijea, își dădea toată silința. Apoi se droga melancolic, își dăduse viața pe mâna marijuanei, și, din senin, la intervale, își bătea câinele și iubita. De mirare cum nu fugeau de el, nici câinele nici iubita. Era între ei o dependență ciudată. Evident, se iubeau puternic. Purtau în fum de marijuana lanțul iubirii lor chinuite. Câinele mai scheuna uneori, iar iubita ocăra cumplit în limba catalană. Odată, l-a pălit și ea pe om cu o stinghie în cap, și el a căzut brusc într-un somn ce părea letal. Dar n-a fost letal, ci a ținut cinci ore. Bruneta era frumoasă, dar și huiduma de om era frumos! Flăcăul punea canabis în mâncarea câinelui. Mai mult canabis decât mâncare. Câinele se droga nițel, ochii i se umezeau ca la oameni apoi, fericit, cădea fleașcă. Anul trecut, cuplul tânăr a vândut casa și câinele, și a dispărut. Câinele s-a atașat repede de noua casă. Scăpat de „robia” catalană, își petrece viața lingându-și noii stăpâni. Împăratul strănepoților români Masă mare în curte, sub boltă de vie. Un vin excelent, o butelie scoasă de bebe din pivniță, un deliciu. Gigi Tatu, instrumentist în Orchestra simfonică din Barcelona, e prezent prin zâmbet și pace, după încercările teribile ale vieții sale. La un moment dat, o doamnă care se numea Maria m-a întrebat despre împăratul Traian (citise Noaptea împăratului). Traian e o prezență vie printre emigranți, care-și simplifică foarte tare arborele genealogic, simțind că se trag direct din hispanicul Traian și ciolănosul Decebal de la Orăștie. Eu răspundeam scurt, dar Silvia (soția lui Vasile, acum – d. b.) îmi spunea să dezvolt, pe măsura așteptărilor lor. Căci românii din Spania îl iubesc în mod special pe împăratul Traian, care devine un argument tare al dreptului nostru la un petic de moștenire iberică. Și, pe drept. Căci, ca și Dali, împăratul Traian se semna și el tot așa: roman și român („Dacius”). Locul unde străinia încetează… Înainte de conferința pe care trebuie s-o țin la „AsocRom”, trecem pe la Biserica română din Barcelona. La emigranți, biserica își recapătă rolul de inimă și liant al comunității. Locul străinia încetează: ești cu ai tăi, puterea crește, nu mai ești singur, vezi mulțime de compatrioți vechi și noi, afli multe, se creează senzații că suntem aici o blândă liftă de colonizatori, de strămutați… Pe ușa bisericii, văd lipite câteva afișe, nuanțând bilingv programul întâlnirii cu „el escritor Vasile Andru”: > Conferencia y consultas > La practica de la felicidad > Las sietes tentaciones del imigrante rumano. Afișele au antet cu tricolorul român și cu steagul Catalunyei, roșu cu portocaliu. După slujbă, mergem la sediul Asociației Românilor, conduși de șefa asociației, Doamna Marcela Tatu Ciobanu. Sala plină. Oamenii vin din interes practic, dar poate și cultural. Marcela mi-a spus problemele unora, ca să-i includ, tacit, între argumentele conferinței. Unii vor primi soluții, alții – emoții pozitive. Se află aici mai ales cei debarcați de curând în Spania. Cei care s-au izbit de primele obstacole. Cei care sunt abia după „luna de miere” a instalării în Spania. Luna de miere trece repede și urmează obligatoriu „stresul de mariaj”, depresie, fugă. Cândva am numit astfel fazele integrării emigrantului (român și nu numai): Faza întâi: Luna de miere. Bucuria începutului, iluzii ardente. Faza a doua: Stresul de mariaj. Năucirea presiunii noului, șocul obstacolelor, descurajare, depresie. A treia fază. Mutarea centrului lumii. După aproximativ șase luni, centrul lumii se mută acolo unde ești tu. Etapa finală. Sindromul Lazăr (sau al învierii). Sentimentul euforic al victoriei, senzația că începe o viață nouă. A lua cunoștință de aceste faze, și de faza la care te afli tu, înseamnă a-ți confirma că te afli în normalitate, înseamnă a-ți păstra liniștea minții, necesară bunei sorți. Practica fericirii Fericirea este mintea liniștită. Nefericirea este mintea agitată. Dacă vă simțiți singuri sau săraci, înseamnă că aveți o minte suferindă. Vă simțiți singuri și săraci? Nefericirea este mintea agitată. Salvarea este în „paza minții”. Aceste prime propoziții te ajută să înțelegi nefericirea. Nefericirea înțeleasă doare mai puțin. Marele pas vindecător este pasul de la nefericirea devastatoare la nefericirea normală, înțeleasă. Astăzi aș vrea ca să realizați aceasta, iar cei care au intrat aici ducând cu ei vreo nefericire apăsătoare / bolnavă, pleacă acasă, la urmă, cu o nefericire normală. Testul normalității Ca să estimezi indicele de normalitate al unui om, observă cum reacționează el când este călcat pe coadă. Sunt trei reacții diferite la călcatul pe coadă. – Unul înjură vehement, strigă celui ce l-a călcat: dobitocule, trogloditule! – Altul suferă și jelește făcând: miauuu, miauuuuuuu… – Altul spune celui ce l-a călcat: Vă rog să mă iertați că am și eu o coadă cu care încurc lumea… Corectarea mișcării minții Filocalia observă că mintea are trei feluri de mișcări: a) împotriva firii; b) pe potriva firii și c) mai presus de fire. Cum știi dacă mintea ta se mișcă împotriva firii? Observă-l pe Adam în rai, după căderea în păcat. El dă vina pe Eva. El zice către Dumnezeu: „Femeia pe care mi-ai dat-o Tu ca să fie lângă mine mi-a dat din pom și am mâncat” . Eva dă vina pe șarpe. Mintea împotriva firii este mintea omului care dă vina pe altul, acuză, osândește. Vezi și fabula „Omul și destinul”: Un om cade în groapă și, pentru asta, dă vina pe destin. Pe destin, nu pe nesăbuința lui. Când cazi în groapă, să nu dai vina pe destin. Nici pe primar. Cine-i primarul Barcelonei? Nu, nu dai vina pe el. Nici măcar pe tine însuți nu te învinovățești. Ci, întâi de toate, trebuie să ieși din groapă. Mintea înțelegerii, mintea iertării, mintea milei, mintea ofrandei este pe potriva firii. Mintea liniștită. Mintea iubitoare. Cum poate fi mintea „mai presus de fire”? Asta e grozav, și puteți să dobândiți o astfel de minte. Pe mulți de aici i-am văzut și la biserică, acum o oră. Acolo aveați, pentru o oră, mintea slăvitoare. Acolo erați mai presus de fire… Surâd, deci exist… …Asta a fost, prietene! Consideră-te, deja, un băftos! Ce-ai citit astăzi – homeopatic, în doze mici, cum ar veni – în ziarul Crai nou, vei mai citi. In extenso. Și… mintenaș. Materialul cu pricina, îmbelșugat în lungime și profunzimi, va continua în cartea, deja aflată pe țeava tiparniței. Și intitulată, ai ghicit-ai ghicit: Surâd, deci exist… Așteaptă-te, hombre, așadar, la represalii specifice… A… cules DUMI BRAD iberul

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: