La Iași, Expoziția de tapiserie Cela Neamțu – o sărbătoare a artei

Pe 1 septembrie 2008, ziua de început a anului bisericesc, la Galeria de Artă Dana din Iași a fost vernisată o nouă expoziție de tapiserie a doamnei Cela Neamțu. Nume aso-ciat cu cea mai importantă distincție internațională obținută de vreun artist român – Medalia de Aur a Salonului Artiștilor Francezi 2006, evenimentul a atras un public atât de numeros, încât unii dintre participanți au urmărit din stradă, grație microfonului, partea sa de cuvântări.
 

Dar nimeni nu a plecat fără să se oprească îndelung în fața tripticului care călătorise la Grand Palais de la Champs Elysées, pentru recunoașterea de răsunet a artei contem-porane românești, a celor pa-tru tapiserii destinate Com-plexului Ortodox de la Ierihon și a celorlalte lucrări care, cum spunea cineva, transfor-maseră galeria într-o cate-drală. Cu un moderator de recu-noscută eleganță, criticul și istoricul de artă Valentin Ciucă, discursurile au fost, fără excepție, cele mai elo-gioase din câte am auzit la adresa unui artist plastic român. Dorana Coșoveanu, considerând că despre splen-doarea lor, tapiseriile dnei Cela Neamțu vorbesc singure, s-a referit la efectul acestora – o terapie perfectă pentru lu-mea zbuciumată de acum – și la locul pe care l-au cucerit – vârful piramidei în tapiseria românească, concurentă pentru Europa, America și restul lumii. Artista, a poves-tit, lucrează greu și cu tot sufletul, de aceea hotărârea de a dărui șapte tapiserii pentru cetatea ortodoxă din cel mai vechi oraș de pe pământ este admirabilă și fără pereche: Nu cred că veți mai întâlni un ar-tist să-și doneze creația și sufletul pentru a arăta că în România aceasta se cheamă artă adevărată. Plasticianul Ion Truică, animat de convin-gerea că trebuie să existe și artiști credincioși, care să se întoarcă la simetria, rigoarea, la regulile eterne ale artei, a vorbit cu admirație despre faptul că dna Cela Neamțu construiește cu o credință absolută, crede în valorile cro-matice pe care le desfășoară într-o gamă de tonalități (24, poate 30) cum rar poți să mai găsești, duce mai departe structuri ale tapiseriei noastre vechi, într-un registru superior, lucrează cu îndârjire și cumințenie, cu dragoste de țară și are, în gândul și în expresia plastică, sfințenie. Evenimentul, a încheiat, este de excepțională valoare, o sărbătoare pentru Iași. La fel l-a apreciat și prof. univ. dr. Gheorghe Macarie, apreci-ind și albumul dedicat artistei de Dorana Coșoveanu drept unul din cele mai bune din istoria cărții de artă româ-nești. În ceea ce privește expo-ziția, a mărturisit că îi evocă atelierul lui Brâncuși din Orașul Luminilor. Despre dna Cela Neamțu a spus: Avem în față unul din marii creatori de tapiserie internaționali, una din marile artiste ale lumii. Opera sa, sub semnul unui creștinism originar, cu atâta ardoare spre divinitate, este legată de reabilitarea sa-crului în artă (după ce, de la 1502, cu ,,Răstignirea” de la Putna, tapiseria merge spre laicizare). Hrănind nevoia de îmbogățire a sufletului cu valorile pierdute, creațiile artistei ne duc într-o altă lume, care a existat. Finalul cuvântului a exprimat sen-timentul dominant al parti-cipanților: ,,Vă mulțumim, Înaltă Doamnă a artei noastre și universale!” Zidită în tapiseriile sale, în viziunea dlui Valentin Ciucă, Cela Neamțu vrea să comunice în infinit, întorcându-se deopo-trivă spre sine însăși, astfel că ideea de fereastră devine sinonimă cu libertatea, dar intervenția criticului s-a axat cu precădere pe elogiul adus înaintașilor – ,,punctul de la Putna”, Ștefan cel Mare (prin prezența atletului creștină-tății într-una din ocnițe), Eminescu –, pentru ca în ultimă instanță Cela Neamțu să ne trimită spre El, spre întâlnirea cu Dumnezeul din noi în raport cu marile mituri ale umanității. Doamna Cela Neamțu, care a dorit să primească ,,bine-cuvântarea pământului natal, lucrările mele și cu mine”, înainte de drumul celor patru spre Ierihon (Domnia Sa fiind originară din zona Iași) a mărturisit: ,,Mi-am văzut visul cu ochii!” Ca și soțul artistei, cunoscutul pictor Costin Neamțu, ca și rudele de la Pașcani, ca și proprietarul galeriei, ing. Mihai Pascal, ca și artiștii plastici, scriitorii, intelectu-alii ieșeni prezenți, participantele sucevene, Lucia Puș-cașu, președinta Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România, și sem-natara acestor rânduri, au fost bucuroase și mândre de-a fi trăit aievea întâlnirea cu o mare artistă într-una din acele clipe după care inima tânjește o viață. În cleștarul acelei clipe, rămân cât noi: un munte de flori, sute de corole cu mireasma și culoare la apogeu întoarse spre păsările țesute din lână de aur de harul artistei Cela Neamțu, o schiță a Com-plexului Ortodox de la Ierihon într-un colț și în apropiere Înalta Doamnă, stând pe o banchetă ca într-un jilț voie-vodal, în vreme ce în stradă evenimentul continua să-și reverbereze strălucirea și mi-riarde de ochi o priveau prin ferestrele sale așteptând continuarea poveștii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: