Bancomatul Reiffeissen de la Albina a fost în pericol de a fi furat, fără bani în el, în văzul tuturor

> Bancomatul este situat într-o zonă luminată, la circa 50 m de locul unde, în mod obișnuit, așteaptă taximetriștii > Polițiștii investighează cazul > Hoții, care au tăiat un perete de carton, cu ajutorul unui aparat de sudură, sunt „încercuiți” > În sensul că judiciariștii au întocmit un cerc de suspecți > În ultimele 9 luni, în zona George Enescu, au mai avut loc cel puțin două fapte de gen, soldate doar… cu un cerc de suspecți
 

Polițiștii suceveni investighează, de ieri, de la 3 dimineața, o tentativă de furt al unui bancomat al Băncii Reiffeissen, situat lângă zona „Albina”; au reușit închegarea unui cerc de suspecți. Banco-matul, din informațiile pe care le deținem, era gol și nefuncțional. Niște infractori au tăiat, cu sudura autogenă, un perete situat (în văzul tuturor?), iar apoi au fugit. Culmea, cu o mașină! Mare brânză cu smântână, ar zice profesioniștii Poliției. „Îi prindem pe hoți!” Tocmai de aceea, pentru că cercul de suspecți este, potrivit surselor din aceeași Poliție, determinat. Mai ales că alarma, în zonă, a sunat, mai mult decât în draci. Și, conform IPJ Suceava, dotarea cu sistem de alarmă este benefică. În ultimul timp, în zona George Enescu, au mai avut loc cel puțin două fapte de gen, soldate doar… cu un cerc de suspecți. PS. „Furtul” ar fi fost depistat mult mai târziu, dacă un onorabil din zonă, vrând să-și scoată ceva bani de pe card la 3 noaptea, n-ar fi sunat la Poliție. Societatea este recunoscătoare onorabililor care vor bani lichizi la ora 3 noaptea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: