Evenimente rutiere

Pe 8 august, în jurul orei 10, în interiorul localității Șcheia (DC 74), Vasile B., de 71 ani, din localitate, conducea un atelaj hipo încărcat cu fân. Întrucât încărcătura nu era asigurată corespunzător, căruțașul s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, accidentându-se ușor.
 

Medicii i-au recomandat să nu mai meargă cu căruța 7-9 zile, timp în care va primi îngrijiri de specialitate. Vasile B. a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul, fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Jumătate de oră mai târziu, în afara localității Bunești, pe DN 2, s-a produs un accident de circulație în lanț, soldat cu avarierea a nu mai puțin de 4 autoturisme. Vlad Z., de 18 ani, din municipiul Fălticeni, conducea autoturismul Dacia 1310 și a oprit pentru a acorda prioritate autovehiculelor care circulau din sens opus, întrucât urma să efec-tueze viraj la stânga, pentru a intra pe un drum lateral. În spatele său oprește un Opel Movano, condus de Dumitru V., de 28 ani, din comuna Preutești. În acest moment Răzvan O., care conducea un autoturism Dacia Logan, din cauza nepăstrării distanței suficiente în mers față de autoturismul marca Opel (și pentru a evita coliziunea cu acesta) virează dreapta și se răstoarnă în șanț. Din spatele său, un alt Opel Movano, condus de Mihăiță P., de 25 ani, din comuna Preutești, intră în coliziune față-spate cu primul Opel Movano, condus de V. Dumitru, care, inerțial, lovește, la rândul său, auto-turismul Dacia 1310, condus de Vlad Z. În urma impactului a rezultat numai avarierea celor 4 autoturisme. Din cercetări, s-a stabilit că autovehiculul condus de Mihăiță P. avea drept de circulație până la 06.08.2009, motiv pentru care acestuia i s-a întocmit dosar penal. Urmărire auto (din Drăgușeni până-n Forăști) a unui șofer beat, terminată în șanț Ieri dimineața, în jurul orei 2, polițiști din cadrul Postului de Poliție Drăgușeni, care exe-cutau serviciul de patrulare pe DN 2, au identificat în trafic un autoturism Skoda, care circula haotic. S-a încercat tra-gerea lui pe dreapta, folosin-du-se mijloacele acustice și luminoase din dotare, însă șo-ferul nu a cedat. Urmărirea conducătorului auto s-a ter-minat pe raza comunei Fo-răști, unde a intrat într-un șanț. S-a procedat la legitimarea șoferului, stabilindu-se că se numește Dumitru A., are 50 de ani și e din municipiul Făl-ticeni. S-a stabilit însă și con-centrația etilică în aerul expi-rat, rezultatul etilotestului fiind 0,95 mg/l. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe bio-logice. Bărbatul va răspunde penal pentru conducere în sta-re de ebrietate. În autoturism se mai afla și numita Ana C., de 50 de ani, din orașul Jimbolia, județul Timiș, care nu a suferit leziuni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: