Mi-am făcut bundiță nouă…

Au venit musafirii. Cam nepoftiți. E drept. Da’ las că omul-omul nostru are casă mare. Are de unde, are balta pește. Au venit oaspeți. Cam nepoftiți. Și omul zice că, dacă tot are o casă așa mare, să-i ducă pe veniți într-una din odăile alea faine, în una din alea multe. Atât de multe! Că te-ntrebi, ce să faci cu ele. Da’ nevasta, o blândă scorpie, a zis (între ei): Daa’ ce, în căsuța asta (pe post de bucătărioară de vară) nu-i bine?! Ce are?! Că, ăă ‚’racă lume!, doar se și spune: vrei să cunoști omul, cercetează-i bucătăria. Vrei să cunoști omul, dă o raita, tot așa, și prin baie. Au venit musafirii, că știau – așa doar se și vede din drum – c-ar avea unde trage. Casă mare, bănet mult, fudulie mare și multă la mijloc. Și la Marginea, baștină de frunce, chiar ai unde te duce, unde veni. Și au șezut oamenii veniți și s-au petrecut ei cât s-au petrecut, toot numa’ în bucătărioara de vară. Las’ mai bine căsoiul gol, da’ curat, c-or veni ei copiii, care-n Italia – care-n Spania, care-n Israel, și l-or umple, gândi, pesemne, femeia. Numa’ bărbatul casei turba de mânie.
 

Dumitru Brădățan

Mânios nevoie mare, că toată viața a strâns ca furnica, și-a rupt de la gură, ca să-și facă… casă. Ca să nu râdă oamenii că el e mai slab și mai prost în sat. Casă…ca să intre și el, și ei, în rând cu lumea. Geaba! Azi a cântat găina, gobaia cu fustă din casa lui . Și tare s-a mai mâniat omul nostru din poveste, după toată povestea, că, dee, voia și el să se fudulească în fața musafirilor. N-a fo’ să fie! Musafirii au plecat și el a rămas, cu buzele gonflate. Foc & pară. Da, n-a durat mult! Că tot văzu el un documentar pe Discovery, cum că-n țara aia mare (de se cheamă India) vaca e animal sfânt. Apoi – apoi, atât i-a trebuit. Pas de descălecă în grajd, și din mărețul șeptel apucă cornuta de funie și-o aduse de ateriză, de parcă de-a binelea cu ea în…casa cea nouă, taman în sufragerie! Că… ce?! Am făcut-o degeaba?! Barem dobitoacele să se bucure! Dacă, dacă eu, nici eu nu mai poci să mă folosesc de munca mea! Truda mea cea de pe brânci, pe deșelatelea și de-a-mboulea…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: