PSD Suceava 2020

În ambulatoriul spitalului a fost prevăzut

Un aparat de litotriție de 400.000 euro

Conducerea Spitalului Județean Suceava a precizat ieri, printr-un comunicat, că în cadrul proiectului de reabilitare și dotare a ambulatoriului de specialitate al spitalului s-a prevăzut și dotarea cu un aparat modern de litotriție.
 

“S-a optat pentru un aparat de ultimă generație, de preferință marca Dornier, dotat cu ecograf 3D care să permită localizarea cu precizie a calculilor renali și dirijarea pentru maximă eficiență a fasciculului de ultrasunete. Costul acestui aparat este prevăzut a fi de aproximativ 400.000 euro”, a precizat directoarea spitalului, dr. Doina Motan Ganea Conducerea spitalului a înaintat CJ proiectul de reabilitare a ambulatoriului spitalului, proiect care va fi realizat prin Agenția de Dezvoltare Nord-Est. Proiectul se află acum în faza studiului de fezabilitate, la CJ. Reamintim că managerul Policlinicii și Spitalului Bethesda, dr. Ștefan Pușcașu, își anunțase săptămâna trecută intenția de a achiziționa un aparat de spart piese la rinichi de ultimă generație, pentru a fi folosit de Spitalul Județean, într-un spațiul închiriat în cadrul acestuia. Dr. Pușcașu își motivase intenția prin nu-mărul mare de pacienți cu pietre la rinichi care sunt trimiși în alte centre pentru a fi rezolvați.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: