Potopul a trecut, urmele sunt adânci

    La Vicovu de Sus, apele au pătruns în 130 de gospodării și au afectat circa 1600 de hectare de teren arabil > Digul de protecție, din beton, de pe râul Suceava, a fost distrus pe 600 de metri liniari > Podul spre Putna a fost rupt în două > 1400 de fântâni sunt colmatate, iar cele 3 punți pietonale spre Bivolărie, pentru construcția cărora s-au cheltuit peste 4 miliarde de lei vechi, au fost distruse, două – total și una parțial

Puhoaiele de apă, cum n-au mai fost vreodată, ce s-au abătut la sfârșitul săptămânii trecute asupra unei bune părți a județului nostru, s-au retras, dar în urma lor au rămas pa-gube materiale însemnate, tristețe și jale. Marți dimineață, am trecut prin câteva localități din zona Rădăuți, care au avut de suferit de pe urma inundațiilor. Priveliște greu de imaginat: case dărâ-mate, lanuri de grâu culcate la pământ, drumuri, poduri și podețe distruse, garduri rupte, ogoare de porumb amestecate cu mâl, locuințe și diverse clădiri pe pereții cărora se mai putea vedea urmele apei ce au ajuns până la geamuri, piețe măturate de șuvoaie și câte altele. În Remezău, așa cum se numește o mare parte din comuna Vicovu de Jos, pârâul cu același nume a adunat torenții de pe dealurile din jur și a devenit, la un moment dat, fluviu. Apa a intrat, la o înălțime de aproape un metru, în 80 de case, iar 500 de gospodării au fost serios afectate. În ciuda faptului că, pentru regularizarea pârâului respectiv s-au cheltuit sume imense de bani (aici s-au investit sume importante pentru taluzarea malurilor, pentru construcția de gabioane), puhoaiele dezlănțuite au măturat totul în cale. „E dezastru!” – atât a putut să spună, oftând, un localnic ce aștepta să vină comisia de la județ pentru evaluarea pagubelor. Nici localitățile vecine nu au fost ferite de urgie.

 

La Vicovu de Sus l-am găsit, marți, pe domnul Gheorghe Schipor, primarul orașului, încălțat în cizme și îngândurat, văzând că cerul este acoperit de nori, semn că ar mai ploua. „Oamenii sunt îngroziți de ceea ce s-a întâmplat, ne-a spus dânsul. Un bătrân de la noi, de 94 de ani, ne-a zis că niciodată în viața sa nu a mai văzut apa atât de mare. Credeam că vine potopul. În Laura, Bivolărie și Vicov au fost inundate circa 130 de gospodării, 1600 hectare de teren arabil, iar digul de protecție, din beton, de pe râul Suceava, a fost distrus pe 600 de metri. Din cele 3 punți pietonale ce făceau legătura cu Bivolărie și pentru construcția cărora s-au cheltuit peste 4 miliarde de lei vechi, două au fost distruse în totalitate, iar a treia parțial. Mai grav este faptul că și podul din beton, din zona MHC, pe drumul ce ducea spre Put-na, a fost rupt, iar acum nu mai poate fi folosit. Au fost colmatate 1400 de fântâni, iar viața a 58 de persoane s-a aflat, la un moment dat, în pericol, noroc de intervenția pompierilor și a jandarmilor, care i-a salvat”. Ca după potop… Am parcurs, împreună cu domnul primar Schipor, orașul Vicovu de Sus, de la un capăt la altul, folosindu-ne de aparatul de fotografiat, cu care am imortalizat imagini de după… potop. Parcul orașu-lui, în care era amenajat un loc de joacă pentru copii, cu tot felul de tobogane și alte “apa-rate” a fost distrus aproape în totalitate. Aici a fost adusă de ape o cantitate mare de pietriș și mâl. La fel stau lucrurile și în piața agroalimentară. Digul de protecție de pe râul Suceava a fost „întors pe dos”, plăci mari din beton putând fi văzute în cu totul alte părți. În curțile multor gospodării încă mai băltea apa. Podul din beton (probabil făcut nu cu prea mult simț de răspundere de către o societate de construc-ții) peste Suceava, spre Putna, s-a rupt ca un vreasc. Ne mi-răm de ce s-a întâmplat acest lucru în condițiile în care podurile de la Zvoriștea, Hân-țești sau Siret, peste râul Siret, construite cu zeci de ani în urmă, deși viitura a fost și acolo până aproape de tera-samentul lor, gata să treacă pe deasupra, nu a cedat nici unul. La Vicovu de Sus, un pod con-struit recent, s-a rupt la prima viitură mai mare. Necazurile în această localitate nu le-au creat însă numai râul Suceava. Două pâraie neînsemnate, Șicova și Laura (ultimul izvo-rând din Ucraina), pe care, uneori, vara, nu se vede nici un fir de apă, au ieșit din matcă, s-au revărsat și au făcut ra-vagii. La Vicovu de Sus, pagubele produse de inundații sunt deosebit de mari. Marți, o echipă sosită de la județ, îm-preună cu primarul așezării, urma să străbată întreaga zonă afectată și să evalueze pa-gubele. După care, omenii așteaptă o mână de ajutor. Nuntă după urgia apelor Luni, la un restaurant din Vicovu de Sus, a fost nuntă. În ziua documentării noastre, adică marți, la un alt local se pregătea o altă manifestare asemănătoare. Evenimente ce nu vor fi uitate niciodată de tinerii căsătoriți, poate și de localnici, pentru că au avut loc, nu la sfârșit de săptămână, după cum e datina, ci în zi de lucru, la început de săptămână. Motivul? Tinerii respectivi, ce au rostit cuvântul „da” în fața ofițerului stării civile, nu au mai putut face nunta, așa cum era planificată, sâmbătă seara, pentru că, în zona respectivă, apele se dezlănțuiseră iar, în aceste condiții, oamenilor numai de petrecere nu le ardea. Fiecare era preocupat să-și salveze gospodăria, bunurile agonisite de o viață. Cum totul era însă pregătit pentru nuntă, după ce apele s-au liniștit, petrecerile au avut loc luni și, respectiv, marți seară. Care baraj, la Horodnic ? În transmisiile făcute de un post de televiziune central, pe un generic sta scris că barajul de la Horodnic a fost rupt, motiv pentru care cantități imense de apă s-au revărsat, afectând suprafețe întinse de teren și mai multe case. Cunoscând bine județul și știind că prin Horodnic nu trece nicio apă cât de cât importantă, ne-am întrebat care este barajul respectiv. Am lămurit lucrurile în urma unei discuții purtate, marți, cu domnul Gheorghe Sbiera, primarul comunei Horodnic de Sus. Prin zona de nord a acestei așezări, spre pădure, există două pâraie: Tecioara și Toplița. Pe acestea s-au con-struit niște diguri de protecție, pentru ca, în caz de inundații, atunci când ele cresc, apa să nu iasă din matcă și să pro-ducă distrugeri. Cum, de astă dată, apele de pe versanți au venit cu o intensitate de nedescris, mai mari ca oricând, cele două pârâiașe neînsemnate au crescut brusc, cu circa 10 me-tri în înălțime. După cum spun martorii oculari, așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată. Digurile de protecție de pe Tecioara s-au rupt, iar apa a inundat vreo 60 de case din apropiere, revărsându-se, apoi, spre Horodnic de Jos și, mai departe, până pe strada Putnei din Rădăuți. Sâmbătă, după… potop, nu se putea a-junge cu mașina de la Horodnic de Sus, la Horodnic de Jos. După cum ne-a spus domnul primar Sbiera, apele au luat o anexă gospodărească de la un cetățean, au distrus câteva podețe și peste 200 hectare de teren agricol. În rest, în aceas-tă localitate, aflată, de altfel, la o altitudine mai mare față de altele, nu s-au produs pagube, iar oamenii sunt liniștiți și bucuroși într-un fel că pe raza așezării, reînființată ca localitate teritorial-administrativă de puțin timp, s-au demarat o serie de investiții importante, de interes general. Este vorba de un dispensar uman, o grădiniță, de modernizarea câtorva drumuri comunale, iar din august se va începe o sală de sport. Dar, despre toate acestea sperăm să consemnăm cu alt prilej.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI