„Ușile partidului vor fi permanent deschise. Nu este o acțiune de conjunctură și are rolul de a stimula performanța în rândul actualilor membri și celor care vor veni. Îmi doresc să demonstrăm, deși la Câmpulung este de mult timp clar acest lucru, că PNL nu este un partid închis, un partid al câtorva. Acțiunea noastră este ceva firesc și am certitudinea că rezultatele se vor vedea”, ne-a spus primarul Șerban.
Organizația Municipală Câmpulung Moldovenesc a PNL a declanșat în localitate programul „Uși deschise”, ne-a precizat liderul local al partidului, primarul Gabriel Șerban. Potrivit acestuia, programul urmărește aducerea de noi membri de valoare în partid, care se regăsesc în doctrina liberală, precum și în facilitarea unui permanent dialog cu toți simpatizanții locali.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii