Cu capul sus, mai departe !

Avem tot soiul de griji inutile, câte un potop ne mai trezește la realitate. E ușor să vorbești despre inundații din afară, e mai greu să intri în pielea celor care au rămas fără adăpostul pentru ridicarea căruia au trudit ani buni. Expresia „agoniseala de-o viață” devine un truism, încărcat însă de durerea care îi arde până la disperare pe cei care trebuie să o ia de la capăt.
 

Dar vor putea oare să o ia de la capăt cei afectați de inundații, unii dintre ei fiind bătrâni și fără de ajutor ? Va avea oare destulă forță Guvernul României pentru a-i ajuta pe cei sinistrați ?Fără îndoială că în aceste clipe este nevoie de solidaritatea umană. Pentru două zile munici-piul Rădăuți a devenit un fel de Capitală dramatică a României. Au venit aici rând pe rând președintele statu-lui, premierul, miniștri și șefi de cabinete, reunindu-se în celule de criză în care s-au luat măsuri în primul rând pentru salvarea de vieți omenești. Bucovina, spațiul mirific, mândria României a devenit în parte o apă și un pământ. Așa cum s-a mai spus, au fost inundate peste 70 de localități, fiind evacuate peste 4200 de persoane, 2000 rămânând în situații critice. Populația din aproxi-mativ 15 localități de pe cursul râului Suceava a fost expusă cu cea mai mare duritate. Apa a rupt poduri, diguri, inundând case, terenuri. Locuri care străluceau prin frumusețe și inedit au devenit bălți imense. Co-munele Brodina, Ulma, Straja, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Putna, Sucevița au rămas total izolate, iar Frătăuții Noi, Horodnic, Voitinel și Țibeni au fost cu pregnanță marcate. Sute, mii de oameni au rămas fără hrană, fără apă, fără energie electrică. „Am reușit să ajung luni dimineață la Straja și m-am îngrozit. Straja, atât de dragă inimii mele, era de nerecunoscut. Casele superbe din lemn stăteau gata să se prăbușească. Nu cred că voi mai merge curând la Straja, vreau să rămână în mintea mea așa cum am știut-o”, a mărturisit – cu durere în suflet pentru oamenii necă-jiți pe care îi întâlnise – un preot din zona Rădăuți. Zeci de kilometri de dru-muri naționale, județene și comunale au fost compromise de furia apelor. Locui-torii municipiului Rădăuți au rămas cinci zile fără apă, din cartiere răzbătând un miros fetid, ca în vreme de război, furnizarea apei fiind reluată abia în cursul nopții de luni, aceasta fiind însă utilă pentru început doar în scopuri menajere. Pe alocuri, au apărut ime-diat și profitorii, tuciurii cer-șind pe la porți, în numele unei tragedii cosmetizate în pas cu vremurile…. Nu judeca pentru ca să nu fii judecat, spune Scriptura… Undeva trebuie să e-xiste un răspuns pentru această decimare Divină a Moldovei și Bucovinei. Tre-buie însă să mergem mai departe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: