Conducerea Consiliului Județean Suceava intenționează să introducă în circuitul turistic mocănița de la Moldovița. Președintele executivului județean, Gheorghe Flutur, a anunțat într-o conferință de presă, că deja există investitori interesați, arhitectul șef al județului, Constantin Rabiniuc, și directorul Direcției „Drumuri și Poduri” primind dispoziție de a se ocupa de acest proiect.
Pe de altă parte, în vederea rezolvării problemelor juridice ivite, s-a luat legătura cu Primăria Moldovița și Direcția Silvică Suceava. „Ne interesează să punem în valoare tronsonul de 14 km de cale ferată îngustă de la Moldovița, mocănița și zona respectivă putând deveni un briliant al turismului din Bucovina”, a precizat Gheorghe Flutur, menționând că demersurile ar putea fi materializate peste un an. Reabilitarea liniei ferate în cauză a fost luată în discuție și de fostul deliberativ județean, în una dintre ultimele ședințe ale mandatului anterior. Calea de fier este în administrarea Direcției Silvice care intenționează să o desființeze. În același timp, obiectivul se află pe amplasamentul drumului județean DJ 276, care este domeniu public al Consiliului Județean. Valoarea investiției de introducere în circuitul turistic a fost estimată la 15 milioane de euro, administrația județeană trecută fiind înclinată să apeleze și la finanțări externe.























Comentarii