La Fălticeni

Procesiunea cu moaștele Sfântului Pantelimon

Câteva mii de pelerini și credincioși din municipiul Fălticeni au participat duminică la o slujba religioasă organizată la Biserica cu hramul „Sfântul Ilie”, protectorul și patronul spiritual al orașului. Sărbătoarea a început sâmbătă seara, cu Vecernia și a continuat duminică dimineață, cu slujba Utreniei și Sfânta Liturghie.
 

De la primele ore ale zilei de duminică, credincioșii și-au îndreptat pașii spre sfântul lăcaș de cult, unde au par-ticipat cu evlavie la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți avându-l în frunte pe părintele protopop Constantin Patrolea. După oficierea Sfintei Liturghii, Moaștele Sfântului Pantelimon și cele ale sfinților Epictet și Astion au fost purtate în procesiunea religioasă pe străzile municipiului. Aduse marți de la Catedrala Ortodoxă din Constanța, Sfintele Moaște ale Sfântului Mucenic Pantelimon, ocrotitorul bolnavilor și al medicilor, au făcut primul popas în cadrul procesiunii la Biserica Sfântul Pantelimon din incinta Spi-talului Municipal. Aici s-a desfășurat un serviciu religios de către soborul de preoți, iar o parte din bolnavi au putut să le atingă în speranța că se vor tămădui mai repede “cu acest medicament spiritual”, așa cum am aflat de la unul dintre ei. A doua oprire a fost la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, după care procesiunea religioasă a continuat spre Biserica “Sfântul Ilie” pe Aleea pietonală din centrul muni-cipiului. Printre credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie și la procesiune s-au aflat vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Ilie, deputatul Romică Andreica, primarul Vasile Tofan. Cu ocazia hramului bisericii preotul paroh Ionel Marian, ajutat de credincioși, a pregătit câteva mii de sarmale și tot atâtea pachete de mâncare pentru praznic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: