Patru pietoni, victime ale accidentelor de circulație

> Două dintre acestea sunt copii lăsați nesupravegheați > Într-unul dintre cazuri, vinovat de rănirea unei tinere e un șofer care se întorcea de la un chef
Zilele de vineri și sâmbătă au contabilizat în rapoartele de eveniment ale SPR Suceava nu mai puțin de 4 accidente rutiere care au avut ca victime pietoni. Două dintre ele sunt copii cu vârste între 4 și 6 ani.
 

Pe 18.07.2008, în jurul orei 14.50, pe DN 29, în Dumbrăveni, Costache S., de 64 ani, localnic, conducea un autoturism marca Mercedes Benz și a surprins și accidentat ușor pe minora A.T., de 4 ani și 10 luni, de asemenea din localitate, care, fiind lăsată nesupravegheată, s-a angajat în traversarea drumului în fugă. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alco-olice, a declarat că purta centură, iar puștoaica are nevoie de până la 3 zile de îngrijiri medicale. Și, bineînțeles, mai multă atenție din partea celor în grija cărora se află. Două ore mai târziu, pe strada Uzinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, Radu M., de 39 ani, localnic, în timp ce conducea un Ford Orion, nu s-a asigurat la efec-tuarea manevrei de mers înapoi, accidentându-l grav pe Mi-hai F., de 31 ani, din municipiul Suceava, care se afla ghemuit lângă roata dreapta față a autoturismului său staționat (schimba roata). Ambii subiecți ai accidentului au fost testați cu aparatul etilo-test, rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La Vama, pe DN 17, minora P.A. de 6 ani, localnică, tot lăsată nesupravegheată, s-a angajat în traversarea drumului în fugă, fiind accidentată de o Dacie la volanul căreia se afla Teodor C., de 18 ani, din Frumosu. Fetița are nevoie de 15 – 20 de zile de îngrijiri medicale. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, a declarat că purta centură. Din primele cercetări a reieșit că mașina avea ceva viteză. În habitaclu, declară surse polițienești, nu a fost identificat aparat de detectare radar. Sâmbătă, la ora 0.30, pe strada Corneliu Coposu din municipiul Suceava, Nicolae B., de 52 ani localnic, în timp ce conducea în stare de ebrietate (0, 86 mg/l alcool pur în aerul expirat) autoutilitara marca Renault Kangoo, a intrat în coliziune stânga-spate cu o Dacia Logan, parcată parțial pe trotuar, proiectată ulterior într-un stâlp de iluminat. Șoferul nu a pățit nimic, mai ghinionistă dovedindu-se a fi o tânără care se deplasa în acel moment pe trotuar: în timpul rulării Daciei, Ana V., de 21 ani, din orașul Siret, a fost izbită de autoturism într-un gard viu. Medicii au stabilit la spital că necesită pentru vindecare 7 – 10 zile îngrijiri de specialitate. Conducătorului auto i s-au recoltat și probe biologice. Polițiștii au stabilit că nu purta centură de siguranță.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: