Primarul Olarean a decis atribuțiile viceprimarului Vatamanu

Viceprimarul contestă dispoziția primarului ca fiind „dată în bătaie de joc”

Primarul Aurel Olarean (PD-L) a hotărât care trebuie să fie activitățile viceprimarului de Rădăuți. La data de 15 iulie, primarul Aurel Olarean a dat o dispoziție privind delegarea unor atribuții viceprimarului municipiului, Dorin Vatamanu. În dispoziție, primarul îi deleagă viceprimarului exercitarea următoarelor atribuții, pe care le vom reda în totalitate.
 

„Art.1 Se deleagă viceprimarului municipiului Rădăuți, domnul Dorin Vatamanu, următoarele atribuții: > îndrumă și supraveghează activitatea poliției comunitare, conform lLegii poliției comunitare; > controlează igiena și salubritatea lo-calurilor publice și produselor alimentare puse în vânzare pentru populație, cu sprijinul serviciilor de specialitate; > exercită controlul asupra activităților în târguri, piețe, oboare, locuri și parcuri de distracție și ia măsuri pentru buna funcționare a acestora; > ia măsuri pentru controlul de-pozitării deșeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor, cursurilor de apă din raza municipiului și decol-matarea podețelor; > verifică modul cum se realizează și se păstrează salubritatea municipiului, cum se întrețin parcurile și zonele verzi și intervine operativ atunci când constată de-ficiențe; > ia măsuri pentru prevenirea, combaterea pericolelor provocate de animale, de asemenea urmărește prin organele de specialitate aplicarea măsurilor pentru combaterea dăunătorilor la culturile agricole, de înlăturare a urmărilor calamităților naturale și de organizare a activităților de îmbunătățiri funciare; > urmărește, îndrumă și supraveghează activitatea privind administrarea și protejarea câinilor comunitari; > să asigure audiențe când nu este primarul prezent (în fiecare marți, ora 14.00); > în calitate de angajat al primăriei, să prezinte informațiile de interes public pentru presă, radio și televiziune, prin purtătorul de cuvânt al instituției și nu personal. Art.2.Viceprimarul va prezenta anual și ori de câte ori este necesar informări privind modul de executare a atribuțiilor prevăzute la art. 1 din prezenta dispoziție.” Viceprimarul Dorin Vatamanu (PNȚCD) contestă dispoziția primarului În ziua de 17 iulie, viceprimarul Dorin Vatamanu a depus o contestație la Primăria Rădăuți și la Prefectura Suceava, având următorul conținut: „Subsemnatul Dorin Vatamanu, viceprimar al municipiului Rădăuți, prin prezenta, contest Dispoziția primarului nr.815 din 15.07.2008, ca fiind dată în bătaie de joc. Motivele pentru care consider că această dispoziție a fost dată în bătaie de joc sunt următoarele: > Anterior redactării atribuțiilor ce urmau a-mi fi delegate, primarul mi-a spus să-mi aleg din atribuțiile fostului vicepri-mar, pe cele pe care le consider mai nimerite. În mod normal, în primul rând, am ales atri-buțiuni în domeniul urba-nismului, amenajării teritoriu-lui și investițiilor, domenii în care am activat de-a lungul întregii cariere și în care aș putea fi cu adevărat folositor. Domnul primar a eliminat din start tot ce era legat de aceste domenii. > Domnul primar, față de atribuțiile fostului vice-primar, a mai inventat una, fapt perfect legal, dar degradant ca scop – «urmărește, îndrumă și supraveghează activitatea de administrare și protejare a câinilor comunitari». > Domnul primar îmi interzice, printr-o «atribuție», să comunic cu presa, în calitate de «angajat al primăriei», necunoscând faptul că dețin o funcție de demnitate publică aleasă, nu am cerere de angajare și nici nu am semnat vreun contract de muncă, ci dețin un mandat.”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: