Măsuri de prevenire și combatere a corupției

Astăzi, la ora 11,30, Centrul Național pentru Integritate organizează, la Palatul Administrativ, conferința cu tema „Măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției – Grupul de acțiune anticorupție al județului Suceava”.
 

Potrivit unui comunicat al Prefecturii, Centrul Național pentru Integritate (CNI) își propune să monitorizeze activitatea instituțiilor implicate în lupta împotriva corupției, cum ar fi DNA, Parchetul General, MIRA, Direcția Generală Anticoruptie (DGA), precum și transparența de care acestea dau dovadă. CNI a fost lansat de Asociația pentru Implementarea Democrației (AID), Direcția Generală Anticorupție (DGA) din cadrul Ministerului Administrației și Reformei Administrative, în parteneriat cu ambasadele Marii Britanii, Finlandei și Suediei, Asociația Atlantică a Tinerilor Lideri Politici și Euro 26 România. CNI are, pe baza unui acord semnat cu MIR, un mandat de funcționare pe o perioadă de 3 ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: