PSD Suceava 2020

De astăzi, conform noii liste pentru medicamente

Medicii vor scrie rețete conform unor protocoale

De azi intră în vigoare noua listă de medicamente compensate sau gratuite, care cuprinde, în premieră, protocoale terapeutice și medicamente pentru boli rare, informează CAS Suceava printr-un comunicat. Potrivit guvernanților, avantajele ar fi, printre altele, că au fost introduse medicamente noi, iar una dintre liste, A, conține numai medicamente ieftine, compensate cu 90%, astfel încât să crească accesul oricărui cetățean la medicamente. Totodată, o parte dintre medicamentele scumpe de pe lista B, unele având prețuri între 5 și 10 milioane de lei vechi, vor fi trecute pe lista C, unde compensarea este de 100%.
 

Pe lista compensatelor și a gratuitelor se vor afla, în premieră, și medicamente pentru boli rare, cum ar fi hemofilia sau talasemia. În ce privește protocoalele terapeutice, ele au rolul de a arăta ce criterii medicale trebuie să îndeplinească un pacient pentru a beneficia de un medicament gratuit sau compensat, fiind precizate și norme metodologice privind implementarea acestora. Pe de altă parte, șefii CNAS au anunțat că, din septembrie, dotarea medicilor de familie cu laptop-uri și informatizarea cabinetelor, precum și protocoalele emise vor permite controlul prescripțiilor medicale, astfel că se va monitoriza mai ușor modul de prescriere a rețetelor. Noua listă a fost aprobată prin HG 720/2008, ea cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală. Potrivit comunicatului, prin revizuirea listei s-a urmărit “creșterea accesului echitabil al pacienților la medicamente cu sau fără contribuție personală, monitorizarea mai eficientă a prescripțiilor medicale prin intro-ducerea de protocoale terapeutice pentru afec-țiunile cu impact major asupra stării de sănătate a populației, creșterea calității tratamentului și scăderea costurilor cu spitalizarea”. Noua listă A are 156 de noi DCI-uri (denumire comună internațională) față de 119 câte conținea precedenta. Sublista B conține medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, în regim de compensare 50% din prețul de referință, având 216 DCI-uri față de 148 ca până acum. Sublista C este alcătuită din medicamente pentru boli cronice, în regim de compensare 100% pentru asigurați și pacienții înscriși în programele naționale de sănătate, cuprinzând trei secțiuni C1, C2 și C3; C1, cu DCI-uri de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli cronice, în regim de compensare 100% din prețul de referință, C2, cu DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate, cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc, în regim de compensare 100% din prețul de decontare; C3, considerată o „listă socială”, în ea fiind incluse medicamentele compensate 100% din prețul de referință, de care beneficiază copiii până la 18 ani, tinerii de la 18 la 26 ani, dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și nu realizează venituri, precum și gravide și lehuze, în tratamentul ambulatoriu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: