Zeci de polițiști îl caută pe Ștefan Belmega, de 45 de ani, din Izvoarele Sucevei, administratorul unei firme din Brodina de Sus. Mașina lui, un jeep Hyunday, a fost găsită miercuri la prânz de un lucrător silvic, abandonată, cu cheile în contact, pe un drum forestier ce face legătura dintre Brodina și Argel, la circa 200 de metri de drumul județean DJ 176. În mașină, polițiștii au găsit telefonul mobil al lui Belmega, o servietă și o pungă în care au identificat mai târziu că era sodă caustică. Câteva pete de sânge cu vomă împrăștiate pe bancheta din spate a jeep-ului i-au făcut pe anchetatori să se gândească deja că bărbatul a apucat să înghită toxina din pungă înainte de a dispărea, cu intenția de a se sinucide. Când, într-o agendă, au dat de un bilet prin care el își lua adio de la familie și în care scria că problemele financiare l-au împins la gestul fatal, bănuiala a devenit certitudine. Polițiștii, cu ajutorul lucrătorilor forestieri din zonă, și-au intensificat ieri căutările prin pădurile Brodinei, sperând să-l găsească cât de curând, viu sau mort, pe bărbatul dispărut. Ștefan Belmega n-a mai fost văzut de marți, 8 iulie, când a plecat cu intenția declarată de a ajunge cu treburi la Rădăuți. Cum noaptea n-a venit acasă, familia i-a anunțat dispariția, pentru ca miercuri să-i fie găsit automobilul abandonat cu toate cele în el. Din informațiile strânse de polițiști, se pare că bărbatul dispărut a hotărât să-și pună capăt zilelor, într-adevăr, din cauza datoriilor făcute în cadrul afacerii pe care o are, datorii care s-ar ridica la aproximativ 1 miliard de lei.
O pungă cu sodă caustică, pete de sânge cu vomă și un bilet de adio găsite în inte-riorul autovehiculului au dat polițiștilor varianta că Ștefan Belmega s-ar fi sinucis > Zeci de polițiști și lucrători forestieri îl caută pe bărbat, viu sau mort, prin pădurile Brodinei
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii