Încă… un om năcăjit…

Motto: Nu te plânge că n-ai papuci, bucură-te că ai picioare…
În salonul 128 Chirurgie din spitalul din Rădăuți, prietenul RADU ISOPESCU din Sucevița își duce zilele și nopțile, vai de mama lor!, în negrăită suferință. Iar tu, Tu , iubit cetitoriu al nostru, te lupți cu bolânda caniculă de pe-afară. Fiștecare cu ce-l doare. Normal. Radu, vai de poponeața lui, om la 50 de anișori și mai bine, (își) mo-nitorizează și drămuie fiște-care clipă, minută, secundă, prin grila lui de durere, ca un dar de la Dumnezeu. Că, par-că, nu-i ajungea că de 18 ani șade țintuit în cărucior! Că, parcă, nu-i era îndeajuns că mama, octogenară (și reazem vital, altminteri, în ultimii ani), s-a prăpădit acum 4 luni. Și cum necazurile, se știe, nu vin mai niciodată singurele – ei bine! – în chiar zilele Sânzienelor sucevene, lui Radu nostru i s-a amputat piciorul stâng. Și, automat, tărășenia, cu plaja nuanțată a durerilor, s-a întețit cu și mai amarnică strășnicie.
 

Acu’ două-trei săptămâni, bietul de Radu, din pricina unor manevre locomotorii eronate, și-a rupt piciorul. Și de-aci… Fuguța la Săvescu, care, șef de secție ortopedic, declinându-și competențele, i-a și dat pașaport pentru Iași. La Iași, ca la Iași: prof. Alexe l-a operat cu succes, montându-i pacientului trei tije. Care, însă, mai mult se pare că l-au stingherit pe Radu, de vreme ce, sărmanul, a consimțit să i se taie piciorul! Asta este! Ce ședea Radu din Sucevița câte 7 luni fără să iasă din casă (din sensibile pricini de natură meteo), darmite de-acu! Viața, subțire ca ața, și calvarul vor coabita și înstăpâni zilele omului, căptușite cu, vai!, nopți de adâncă… răstriște și jale. Și viața, pârdalnica de viață – pt. unii ciumă, pt. al-ții… – va merge și ea tot înainte, însă, cumva, cam… cu spatele. Și-și va mai dori Radu (cum se petrecu mai verile trecute), când să se mărite/să se însoare vreun neam de-al lui, să iasă și el, legitim, să vază, să se uite și el, barem, la parangheliile ce se țin, și iarăși va trebui să sloboadă înghițituri în sec. Căci nimeni, cum se mai petrecu, anțărț, nu va avea răbdare să-i împingă și lui, până acolo, căruciorul. Iar să se anine de vreo căruță – exclus! Căci, vorba cântecului… Așa e veatza! Are și frumos și greu… Asta este! Fiștecare pentru sine, croitor de pâne. Fiecare cu bafta, cu crucea, cu pocinogu și steaua lui… Iar noi-noi, în tooot ăst răstimp, vorba poetului… locului ne ținem, cum am fost. Așa rămânem… Hai să-l ascultăm și pe Răducu nostru, intervievat pe patul de spital… Viață, viață, vezi cum ești… – Radu mamii/Radu nos-tru…, cu ce ocazie pe-acilea? – Cum ce caut aici?! Am avut un accident, mi-am rupt piciorul, sâmbătă… – Aveai viața ta din că-rucior! Acu’ spitalul… – În spital e greu, e foarte greu și nu știu dacă… Dacă o să ies cu bine, o să-I mulțu-mesc lui Dumnezeu. Foarte greu! Nu mă gândeam c-o să pățesc așa ceva… – Îmi spuneai că plecarea ta de-acasă…, c-ai ieșit, parcă, dintr-o pușcărie! – Exact! Am o casă în față, nu vedeam nimica! (aci, pa-ranteză d.b.; după Revoluție, cu iresponsabilă ușurătate, și fără de consultare… amiabilă, niște… vecini și-au ridicat așa o casă că, până unde Radu își mai ogoia solitudinea inertă și-și mai primenea vederile către stradă, acum i-au obturat vederile, claustrându-i dure-ros și păgubos… orizontul oftalmologic!; de-aci izul de… pușcărie, din care Radu s-a… hrănit curent; și copios!) Vecine, dragă vecină… – …Alcatraz! Se poate spune… Alcatraz, pușcăria aia mare, de la americani! Da… Nu văd absolut nimica! E foarte greu de trăit acolo, foarte greu, că-s izolat, practic ! Nu mai văd nimica! Asta-i situația! Când am venit încoace, la spital, m-am… eliberat! Simțeam că-s prins ca-n copcă acolo… Vă spun adevărul… Foarte greu! Să nu vezi la drum, să nu vezi nimica… Atâta amar de ani de zile… Eu voiam să plec, să evadez, când au făcut ăștia casa… Dar, am scris și la Suceava, am făcut o adresă, pe la Prefectură, pe la CJ… A venit dl Sfichi, de la ziar…, măcar au venit să mă viziteze, să vadă ce-au făcut ăștia… S-au interesat și nu se poate face nimic: au autorizație… Dar ei trebuia să mă anunțe… Nu-i bună chestia ce-au făcut-o, trebuiau să mă anunțe, să-mi spună înainte, ce intenții au, dacă sunt de-acord, și nu s-au gândit la mine (în primul rând)… Și la primărie… Nici nu s-au interesat, dacă eu văd la drum, dacă nu mă-ncurcă, nici nu s-au gândit la mine… Deci, mi-au tras o a doua lovitură! ÎS NECĂJIT TARE! Îs necăjit! Pasărea ceriului… – Vederile… – Citesc, am televizorul ăsta… Vorba dv.: Omule, dacă poți face un pas, bucură-te! Bucură-te că poți merge… – Ce le-ai spune celor de-afară? Care se plimbă, au picioare… – Ce le-aș spune?! Cei care au picioare și se plimbă – râs, râs – sunt… independenți, nu depind de nimeni, îs liberi ca pasărea cerului, sigur că da… – Să strige asta! – Oo, de bucurie! – De sănătate! – Pentru că așa e: cine nu are sănătate, o prețuiește! Dar cine nu… – De ce omul (își) prețuiește sănătatea numai după ce-o pierde!? – Și cu libertatea, tot așa este! Să vă spun adevărul… Dacă stă cineva în închisoare, pentru o zi de libertate, gândește 10 ani să evadeze! Chiar dacă-l prinde… Așa de scumpă-i libertatea… Deci, plănuiește, plănuiește, să evadeze… Măcar o zi, două… Și… știe că-l prinde, știe că-i riscul ăsta, dar trebuie să aibă libertatea… – Câți ani ai? – Fac 54 în iulie, acuma! – Când? – Pe 24, acum. – Unde te caut? Atunci… – Mă cauți la Iași… – Nu cred că stai tu așa mult acolo… – Tre’ să stau. O lună, două, trei… Poate și-n recuperare o să stau… Mai stau la poveste… …Îi spun lui Radu că, nu demult, a fost hramul Sucevei. Că, într-un ferice an ceușist, l-am cunoscut pe părintele Cleopa, orator suculent, popular, vulcanic… vorbind norodului. Fermecător! Puternic, mustind de pilde inteligente, frumoase. – Sânzienele! Aglomerație, lume, și părintele: un îndumnezeit! Puteai să-nveți multe de la dânsul… – Ce ți-e cel mai greu? – Păăi… – Ai pierdut-o și pe mama, anul ăsta… – Acuma nu mă gândesc… A fost greu…; din moment ce-am venit aici mă gândesc la mine… Cum să mă descurc… Mă gândesc că fac răni, fac… Șade-n codru, fără slavă… În spitalul Rădăuților, un fecior al Suceviței își poartă zilele (și… vai de nopțile lui)! Șade-n codru fără slavă, mândră pasăre bolnavă… vorba lui Blaga. Iar noi, noi, mai norocoșii din civilie (cei… de-afară!) e greu să ducem până la capăt nuanțele durerii semenului, câtă vreme… nu suntem jucători, nu suntem angajați în chestiune. Câtă vreme, mai băftoasă cu noi soarta, suntem, funcționăm doar ca niște… chibiți. Grăbiți, hârșâiți și confiscați de… mrejele timpului. De ghearrrele momentului. Protagoniști ai unui ev serios de bine aprins, ne vedem de-ale noastre, doar d’ale noastre. Și bine facem. Bine faci, bine… Doar când vom pica în suferință, grila afectelor ni se va metamorfoza specific. Asta este… …povestea lui Radu, prietenul de la Sucevița. Vorbesc, scriu, ca să mă aflu în treabă. De compasiune, de milă. E și ăsta un pas. Bun. Măcar de-aș pricepe ceva din durerile lu-mii! Măcar de-aș mere către Icoană să aduc mulțumită că-s mai întreg, mă rog, decât Radu, că trupul meu stricăcios funcționează. Aleargă. Umblă. Să pipăi și să urlu: ESTE! Măcar de-aș pricepe că roata asta a lumii se toot învârte și că omul – omul sub vremi, iar vremelnicii de noi călători și pieritori… decât acolo, cum zice Dionisie Asghioritul, doar niște… muște de-o zi! Omule, pomule, așadară: năzuiește la ce-i mai bun, dar așteaptă-te la ce-i mai rău! Drag prietene sănătos, gândește că e totdeauna unul care suferă mai mult decât tine. Nu mai te căina atâta! Nu te mai plânge! Nu mai bombăni… Vorba amicului: Nu te plânge că n-ai papuci, bucură-te că ai picioare… Și… Și… ia aminte la cuvintele italianului Giovanni Papini (care murmura ades o așa de rugă): Oo, Doamne, dăruiește-mi un castel plin cu ologi, ca să-ți mulțumesc în fiecare dimineață că sunt întreg… Oo, Doamne… În salonul 128 din spitalul Rădăuților… Iar în țara Suceviței, șade… Cântă-n codrii fără slavă, mândră pasăre bolnavă… A notat DUMI BRAD, Compasiv

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: