Sărbătoarea începe

Suntem pe cale să sărbătorim din nou Zilele Municipiului. Rândurile mele ar trebui să fie poate din start optimiste și poate cu ovații aduse acelora care și le doresc mai mult. Din nefericire, Zilele Municipiului sunt marcate de o întâmplare tragică, moartea Mirelei Rusu, purtător de cuvânt la Primăria Rădăuți. Anul trecut, pe vremea aceasta, Mirela se zbătea pentru ca manifestările dedicate zilelor orașului să iasă ca la carte. Nu-i plăceau lucrurile făcute superficial. Nu aduce anul ce aduce ceasul! Ne resemnăm în fața lui Dumnezeu și mergem mai departe până când ne va sosi și nouă clipa. Iar asta poate fi oricând, chiar și pentru cei mai machiavelici dintre pământeni…
 

Revenind la strania noastră sărbătoare, aflați, dragi cititori, că anul acesta administrația a decis ca, începând cu ora 18, în ziua de 4 iulie, parada cânte-cului și dansului să se desfășoare pe traseul dintre Casa de Cultură, strada Bogdan Vodă (cu o oprire la intersecția cu strada Ștefan cel Ma-re), pe strada Iraclie Porum-bescu, strada Măcelarilor, strada Topliței, strada Putnei, strada 1 Mai, strada Școlii Noi, strada Dobrogeanu Gherea și Ion Nistor. Pentru cine nu cunoaște localita-tea este important de știut că traseul prevăzut înseamnă un ocol pe unele străzi mărginașe ale urbei. După parcurgerea străzilor, momente în care dansatorii își vor arăta – nu-i așa? – măiestria, la ora 20, invitații trebuie să deschidă oficial Festivalul Internațional „Arcanul”. Doamne ajută! Să-i țină picioarele, iar noi să ne bucurăm și de strălucirea vaselor de lut cu care vor sosi olarii din toată țara. Să ne bucurăm măcar pentru sufletul curat al Mirelei!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: