Pentru amenajarea unei săli de chirurgie vasculară

Managerul Spitalul Județean va cere ajutor noii conduceri a CJ

Managerul interimar al Spitalului Județean Suceava, dr. Doina Motan Ganea, a declarat recent că va cere ajutor financiar de la conducerea nouă a Consiliului Județean pentru amenajarea unei săli de chirurgie vasculară la blocul operator al spitalului.
 

Dr. Motan a precizat că s-a găsit spațiu, pentru realizarea proiectului fiind necesare cam 4 miliarde lei vechi. Domnia sa mai spune că sala respectivă trebuie să fie mai mare, deoarece angiograful care va fi montat acolo are nevoie de spațiu pentru a se mișca în jurul pacientului. Totodată, este nevoie și de filtre pentru personalul care trece din zona nesterilizată în cea sterilizată. La spital a fost reabilitat recent blocul operator, iar în prezent este în curs de finisare o sală pentru intervenții neurochirur-gicale, foarte modernă, realizată din venituri proprii. S-au definitivat lucrările de reabilitare și modernizare la Unitatea Primire Urgențe, nemaifiind nevoie decât de dotarea cu mobilier în sala de pediatrie. De asemenea, personalul a fost instruit cum să folosească noua aparatură. La UPU a fost schim-bată tâmplăria la uși și ferestre, au fost schimbate instalațiile electrice și sanitare, s-a montat pardoseală epoxidică peste tot, s-a amenajat camera de triaj și s-a realizat o recompartimentare a secției, lucrările costând peste 8 miliarde lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: