Un tânăr de 18 ani, din Botoșana, a omorât o femeie și l-a accidentat foarte grav pe bărbatul acesteia, în urma unui accident rutier petrecut luni noapte, în jurul orei 22.30, în interiorul localității. Deși nu avea permis de conducere, Dumitru C. se afla la acea oră la volanul unui autoturism, rulând pe DL 178 ce trece prin Botoșana, când a izbit frontal un moped care intrase pe contrasens, condus de Constantin S. de 41 de ani, din aceeași localitate.
Impactul a fost fatal pentru soția acestuia din urmă, care se afla pe locul din spate, Floarea C., în vârstă de 37 de ani, care a murit aproape pe loc. Constantin S. s-a accidentat foarte grav și a fost transportat de urgență la spital cu o ambulanță SIAMUD sosită la fața locului. El a fost diagnosticat cu politraumatisme, fractură deschisă la gamba dreaptă, fracturi la gamba stângă și antebrațul drept, plagă scalpată în zona parietală, refacerea lui fiind estimată de medici la peste trei luni. Victimele accidentului se aflau pe un moped neînregistrat și poate altfel s-ar fi sfârșit evenimentul rutier dacă cei doi ar fi purtat cască de protecție. Speriat sau la fel de iresponsabil ca atunci când s-a urcat la volan fără permis, Dumitru C. i-a lăsat pe cei doi oameni într-o baltă de sânge, a abandonat mașina și a fugit. Polițiștii au dat de băiat și cercetează cauza pentru a stabili gradul de vinovăție al fiecăreia dintre persoanele implicate și conjunctura în care s-a produs tragedia.
























Comentarii