Noua conducere de la București le-a cerut comisarilor de mediu să fie „mai curajoși”

Noua conducere a Gărzii Naționale de Mediu a cerut lucrătorilor din sistem să dea dovadă de fermitate, aplicând legea mai mult în litera ei și mai puțin în spiritul acesteia.
 

Așa susține șeful Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Constantin Harasim, care a precizat, într-o conferință de presă, că se pune accent, de asemenea, pe o mai bună colaborare a comisarilor de mediu cu celelalte instituții și organe de control abi-litate, dar și cu mass-media. Totodată, conducerea centrală a trasat subordonaților din teritoriu indicații privind natura controalelor, modul de acțiune, solicitând o rapor-tare mai eficientă a rezulta-telor acțiunilor întreprinse și, nu în ultimul rând, o implicare activă. „Ni s-a spus să avem mai mult curaj, pentru că acum suntem unități cu personalitate juridică și putem să ne adu-cem o contribuție proprie mai mare în ceea ce privește ur-mărirea aplicării legislației de mediu”, a precizat dl Hara-sim. Domnia sa a evidențiat că există și un proiect de re-organizare a Gărzii Naționale de Mediu, în special prin mă-rirea capacității de acțiune. Comisarul-șef arată că, deo-camdată, la Suceava nu se pune această problemă, Co-misariatul Județean având 15 comisari, un număr dublu comparativ cu alte județe. Noul proiect are și prevederi pe linie de pregătire profe-sională, instituția urmând a a-vea un „consilier etic”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: