Experiența românilor contează în Ucraina și R. Moldova

Un numitor comun în participarea societății civile la luarea unor decizii la nivel local
Ucraina și Republica Moldova intenționează să adere la Uniunea Europeană. Vecinii noștri au trecut de la vorbe la fapte, solicitând sprijinul României în demararea unor proiecte. Timp de trei zile (23-26 iunie 2008), o delegație a țării noastre, formată din suceveni, membri ai Fundației “Ana”, și ai Asociației Naționale de Lobbysm și Negocieri, a participat la seminarul “Monitorizarea publică a transformării activității de dispoziție a organelor de autoadministrare locală în condițiile integrării europene”, care s-a desfășurat la Palatului tinerilor din Cernăuți.
 

Potrivit spuselor directorului adjunct al Centrului de perfecționare a funcționarilor publici și de stat din regiunea Cernăuți, dl Serghey Hakman, autorul proiectului, “obiectivul lucrărilor constă în aducerea la un numitor comun a procedurii de participare a societății civile la luarea unor decizii la nivel local, luând în considerare experiența statelor membre ale Uniunii Europene și în contextul integrării Ucrainei și Republicii Moldova”. La deschiderea seminarului a fost prezent, alături de reprezentanții Ucrainei, de membrii delegației României și ai celei din Republica Moldova, consulul general al României la Cernăuți, dl Romeo Săndulescu. “Cred că tema pusă în discuție este foarte importantă pentru evoluția societății civile din cele trei state. După revoluție, în România a fost un boom, o creștere deosebită a constituirii de asociații, fundații, organizații, pe care le-am înglobat cu toții în societatea civilă. Cred că la ora actuală în România sunt aproape 50.000 de asemenea organizații. Cifra ar părea foarte mare, însă, în raport cu alte state europene, cifra este foarte mică. Sunt câteva caracteristici ale societății civile din România sedimentate în timp, au trecut aproape 20 de ani de la revoluție, și se pot trage câteva concluzii. Prima este diver-sitatea acestor asociații. Practic, cuprind toată paleta domeniilor sociale, care interesează cetățeanul, cele care au tangență economică, non-profit. În orice caz, nu există domeniu în care să nu fie câteva zeci, dacă nu sute de asociații. Unele au și caracter internațional. Organizațiile care compun societatea civilă în România s-au dedicat în primul rând apărării drepturilor și intereselor grupurilor de cetățeni pe care le reprezintă (…)”, a precizat dl Săndulescu. Setea de informație a ucrainenilor, dar mai ales a reprezentanților delegației Republicii Moldova, condusă de primarul orașului Bălți, s-a făcut remarcată după prezentarea unor lucrări cu caracter administrativ, ei “bombardând” delegația României cu întrebări referitoare la obținerea fondurilor structurale, dar și referitoare la modul de funcționare a aparatului administrativ. Deși multe dintre întrebări nu au avut nici în clin nici în mânecă cu tema simpozionului, reprezentanții delegației României au făcut față cu brio.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI