CJ Suceava

Inventar al urgențelor

S-au stabilit atribuțiile vicepreședinților CJ, Vasile Ilie și Dan Cadariu > Consilieri ai președintelui Gheorghe Flutur sunt Lucian Flaișer și Cristian Crețu > Priorități ale CJ: plata salariaților DGASPC, licitația pentru desemnarea operatorului județean de gaze naturale, modernizarea Aeroportului, reabilitarea unor drumuri
 

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că au fost stabilite atribuțiile pentru fiecare vicepreședinte. Vasile Ilie va coordona direcțiile economice, pentru asistență socială, protecția copilului, instituțiile de cultură și aeroportul, iar Dan Cadariu va coordona departamentul tehnic. Totodată, Flutur a mai anunțat că fostul președinte PSD al Consiliului Județean Iași, Lucian Flaișer, va fi unul dintre consilierii săi, arătând că acesta are o experiență bogată în atragerea fondurilor europene, iar celălalt va fi Cristian Crețu, pe care l-a avut consilier și la biroul senatorial din Suceava. Lucian Flaișer a demisionat, în luna aprilie, din PSD și s-a înscris în PD-L, arătând că este nemulțumit de activitatea filialei județene Iași a PSD, condusă de primarul Gheorghe Nichita. Acesta fusese inițial propus de PD-L drept candidat pentru funcția de președinte al CJ Iași, dar ulterior candidatul desemnat de PD-L a fost liderul organizației ieșene, senatorul Dan Cârlan. Pe de altă parte, președintele CJ Suceava Flutur a informat că a avut în cursul dimineții de ieri o întâlnire cu cei 19 directori ai direcțiilor și instituțiilor din subordinea CJ Suceava, cu care a realizat un inventar al urgențelor, astfel încât lucrurile să funcționeze corespunzător în județ. Astfel, printre urgențe se numără asigurarea finanțării pentru plata salariaților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, oportunitatea participării societății Bucovina Ecotermgaz la licitația organizată în data de 3 iulie pentru desemnarea operatorului județean de gaze naturale, găsirea finanțării pentru modernizarea Aeroportului Suceava și problematica privind proiectele de reabilitare a unor drumuri județene prin Programul Operațional Regional.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: