Cuvânt de învățătură la hramul Sucevei

Cine este mic și cine este mare ?

s-a întrebat, în Duminica Sânzienelor, în preajma moaștelor Sfântului Ioan cel Nou, Teofan, mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, noul arhipăstor al Țării lui Ștefan
Priveam astăzi la credincioși cum așteptau ore în șir. Noi eram aici pe podium, ascunși de soare, iar ei, la școala răbdării, învățau să fie oameni adevărați. Și am început să mă gândesc: ce căutăm noi, în general? Căutăm să fim stăpâni peste alții. Cu cât vedem că avem mai mulți admiratori, cu atât ne considerăm mai puternici. Dar omul cel mai puternic este acela care are capacitatea să se stăpânească pe sine. Aceasta este o putere mult mai mare decât aceea de a avea sclavi și servitori. O persoană care reușește să-și domine ispita nerăbdării dă dovada unui om cu capacitate autentică de viață. Văzând, de asemenea, poporul lui Dumnezeu urmând moaștele Sfântului pe străzi, în ciuda ploii, vedeam resursele interioare ale unei națiuni. O altă stare îl definește pe omul de astăzi: nerăbdarea. Omul modern vrea în toată clipa să câștige ceva, să nu piardă timpul pentru nimic. Mergând câteva ceasuri în urma Sfântului Ioan, ce câștigăm ? Nimic din cele ale lumii… Dar omul simte ceva în interiorul său, care îl obligă, îl îndeamnă, îl sensibilizează pentru asemenea atitudine. Și doar aceste două lucruri să fie și merită să le punem în evidență: faptul că Biserica te ajută să fii om puternic la școala răbdării, să fii om puternic, și, pe de altă parte, te ajută să stai într-o atitudine în care nu primești nimic din cele cu care ești obișnuit în viața mercantilă cum este viața noastră. Iată deja rolul pe care o Biserică îl poate împlini în sânul unui neam.
 

M-am bucurat mult de toate acestea. Pelerinajul mi-a reamintit ziua de 25 octombrie, când pe străzile Craiovei, seara, când, urmând sfintele moaștele găzduite în Catedrala Mitropolitană a Cetății Băniei, încercam să fim prezenți, acolo, în inima cetății. Am retrăit astăzi aceste momente, deși de vreo 7-8 ani, n-am avut niciodată ploaie. Dar apar și obstacole de genul acesta și, cu atât mai mult, jertfa omului ar trebui apreciată. Mă bucur că sunt la hramul mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, pentru prima dată în calitate de slujitor al Bisericii lui Hristos din Moldova. Nu m-aș fi gândit acum câteva luni că voi fi aici. În fiecare an, de vreo opt în-coace, mergeam la un schit numit „Icoana”, un schit foarte smerit, din Gorj, ctitorie a ÎPS Nestor, o mănăstioară foarte mică, cu trei măicuțe. M-am așezat acolo, pe piatra de temelie a unei noi biserici, chiar înainte de a fi ales mitropolit. Este un schit foarte smerit față de somptuozitatea acestui hram. Dar în fața lui Dumnezeu, în cele din urmă, ce este mare și ce este mic? Cine este mic și cine este mare? Intensitatea cu care trăiești arată adevărata dimensiune a omului. Mă bucur că sunt aici și că l-am întâlnit pe fratele întru arhierie, ÎPS Pimen. Prea Fericitul Teoctist vorbea de sărbătoarea, de acum 27 de ani și pomenea adesea de hirotonia de atunci a ÎPS arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. De ace-ea poate atmosfera de astăzi îmi este cunoscută. Vă mulțumesc pentru urările pe care mi le-ați adresat și nădăjduiesc ca, împreună cu frații arhierei, membri ai sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, să slujim Biserica lui Hristos, împreună cu frații preoți și cu dumneavoastră, membrii în adunarea eparhială, și cu toți cei ce faceți parte din Poporul lui Dumnezeu din această zonă, oameni obișnuiți sau persoane cu responsabilități în administrația locală sau a județului. Nădăjduiesc foarte mult în prezența mirenilor în misiunea Bisericii, ce este și trebuie să fie o evidență din ce în ce mai puternică. Știți foarte bine că exigențele poporului sunt tot mai mari vizavi de slujitorii bisericii. Nu luăm în seamă doar dimensiunea liturgică a lucrării noastre, ci și lucrările de caritate, educație sau alte activități unde prezența dumneavoastră, a laicilor, este absolut necesară. Absolut necesară și pentru faptul că Biserica nu se identifică cu mitropolitul, cu arhiepiscopul sau cu preoții. Nouă ne lipsește ceva, și s-ar putea în Bucovina mai puțin ca în alte zone, ne lipsește tocmai această apartenență a laicilor la misiunea Bisericii. În general această misiune este lăsată pe umerii noștri, ai purtătorilor de haină preoțească. Dar cred că spiritul bucovinean, ca și cel transilvănean permite mai mult sau are în spate o istorie referitoare la prezența politicienilor, a oamenilor de afaceri, a intelectualilor, a oamenilor de cul-tură, în misiunea Bisericii. Și nădăjduim, puțin câte puțin, după 19 ani de la Revoluție, să recăpătam această stare de normalitate, în care arhiereul are lucrarea sa în biserică, preotul pe a sa, călugărul pe a sa și a creștinul laic, conștient de apartenența sa la Biserică, pe a sa, cu drepturi dar și cu îndatoririle ce-i revin ca membru al Bisericii lui Hristos. Îl rog pe Dumnezeu să-l binecuvânteze în continuare pe vlădica Pimen la cei 27 de ani de arhierie, cu sănătate și multă odihnă sufletească, și totodată îmi aduc aminte de răspunsul Prea Fericitului Teoctist când primea o urare de genul a „Să trăiești 100 de ani, Prea Fericite”! Și el răspundea: „ De ce-mi pui limită, omule? Că Dumnezeu e milostiv, are de unde să dea!”. Dar iată că el a plecat și noi am rămas, și chiar dacă n-o să ajungem la vârsta de 100 ani, o să împlinim totuși 100 și 200, și milenii întregi de viață veșnică în împărăția lui Dumnezeu. Cert este că îl rugăm pe El să ne dea atât timp cât să fim părtași și mărturisitori ai evlaviei sale și să aducem un sprijin precum se cade celor a căror mântuire o avem în grijă. Dumnezeu să vă dăruiască tuturor numai bine și nădăjduiesc că tot mai mulți dintre cei ce sunteți responsabili de viața Cetății să înțelegeți că Biserica nu doar vă aparține, ci are capacitatea și datoria de a fi nu numai în slujirea slavei lui Dumnezeu, ci și în binele cetății. Această instituție, folosind terminologia modernă, este de utilitate publică și se cuvine ca încet, atât dimensiunea ei spirituală, cât și dimensiunea ei materială să intre pe făgașul obișnuit, pen-tru a-și împlini datoria pe care o are. Bucurie multă vă doresc tuturor și să nu lipsiți de la hramul mare de la Putna și să mă considerați și pe mine unul de-al dumneavoastră, pentru că aparținem toți Bisericii, oriunde viețuiește. Vă aștept la Iași, de sărbătoarea Sfintei Parascheva! Doamne ajută!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: