Radu Cozaciuc bagă instanța în ceață totală: a luat și n-a luat banii BT, și oricum… nu pe toți

Asupra lui, polițiștii IPJ Brașov ar fi descoperit 120 de milioane de lei vechi, bani de coșniță, în viziunea inculpatului, și nu proveniți din delapidare > Azi, la 9, Tribunalul va judeca recursul înaintat de el împotriva arestării sale preventive dictate de Judecătoria Rădăuți
Radu Cozaciuc, în vârstă de 30 de ani, din Rădăuți, principalul suspect în „Cazul BT”, a depus recurs împotriva încheierii de ședință de vineri seara, prin care Judecătoria Rădăuți dispunea arestarea sa preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Reamintim că el a fost adus vineri dimineața, sub escortă polițienească, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, din Poiana Brașov, unde fuse-se prins într-o cameră de hotel.
 

În sarcina lui, chiar dacă nu există suficiente probe până în momentul de față, s-a reținut săvârșirea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave. Banca a anunțat un prejudiciu de peste 2 miliarde lei, ceea ce i-ar putea atrage autorului pedeap-sa cu închisoarea între 10 și 20 de ani. La Parchet, suspectul nu a dat declarații clare, preferând să-i „fiarbă” la foc mărunt pe procurorii de caz, timp de 5 ore. Ba că el a luat niște bani, ba că nu, oricum nu întreaga sumă imputată. Se pune, în acest caz, întrebarea, cine și mai ales cum? O ipoteză există și anume aceea că R.C. nu ar fi furat cele peste 2 miliarde lei în baza unei singure rezoluții infracționale, adică o singură dată, sumă aproape imposibil de escamotat în aceste condiții, ci în timp, puțin câte puțin, atunci când alimenta bancomatele. Aparatele nu apucau să indice lipsa bancnotelor, deoarece tânărul le-ar fi „umplut” înainte ca acestea să se golească. De altfel, practica bancară permite ca situația de cash/evidență contabilă a bancomatelor să fie regularizate o dată la câteva luni. Cu un sfert de gură, supărat foc pe ziariști, care i-ar fi băgat soția în spital prin cele scrise (!), tatăl inculpatului a zis, mai mult ca pentru sine, la intrarea în Parchetul sucevean, că alții ar fi furat banii și nu fiul său. Asupra inculpatului, polițiștii brașoveni au găsit circa 120 de milioane de lei vechi, care n-ar proveni, a declarat acesta din cele 2 miliarde lipsă ale băncii. În Poiană, tânărul nu s-a zgârcit la parale, afirmă surse judiciare, satisfăcându-și toate poftele, dar mai ales satisfăcându-i-le pe ale Andreei Z., de 17 ani, din Ulma, bruneta pentru grațiile căreia a riscat totul și cu care trăia de câteva luni într-un apartament închiriat, în Rădăuți, după ce nevasta l-a lăsat, intentând, ulterior, divorț. Profilul moral al inculpatului indică o persoană educată, sociabilă, echilibrată în relațiile care priveau locul de muncă, cu o atitudine profesionistă față de jobul său, descriere umbrită, dacă s-ar putea spune așa, de patima păcătoasă a jocurilor de noroc. Mai precis a celor de la cazinou, unde nu de puține ori ar fi „spart” bani la care alții de-abia visează. Nici în fața magistraților Judecătoriei Rădăuți, inculpatul nu a fost mai comunicativ, răspunsurile sale conducând spre aceeași vagă recunoaștere a faptei, dar mai ales pe un drum înfundat: banii nu sunt la el și nu știe unde ar putea fi. Instanța a decis că, în astfel de condiții, urmărirea penală își poate atinge scopul – afla-rea adevărului și tragerea la răspundere a celor vinovați – doar cu învinuitul în stare de arest preventiv (care a devenit, astfel, inculpat), unul din capetele de motivare, fiind, în afara faptului că pedeapsa infracțiunii depășește, prin minimul ei special, 4 ani, acela că există suspiciuni întemeiate că, în stare de libertate, ar vicia acest scop. Procesul se va muta, așa-dar, pentru o zi, de la Judecătoria Rădăuți, instanța competentă, potrivit procedurii penale, cu soluționarea de fond a speței, la Tribunal, pentru judecarea recursului. Ședința va demara astăzi, la ora 9.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: