Rădăuți

Tablou de colecție

Dintotdeauna m-au impresionat lipovenii misterioși, cu bărbi lungi și privirea adâncită parcă peste întregul oraș în mișcare. „Din care lumi vii omule?”, aș vrea să-l întreb pe câte unul ivit în miezul orașului, aducând un parfum de epocă pierdută. De când am pășit într-o biserică veche lipovenească, fascinația mea se amplifică la vederea bărbaților înalți, lipoveni peste care bătrânețea vine cu totul altfel, parcă fără a-i îngenunchea.
 

Înainte vreme, căile de comunicație care duceau spre Rădăuți, legându-l cu așezările învecinate, erau reprezentate de drumul Sucevei, care intra în localitate din sud și de drumul Putnei, ce ieșea din Rădăuți prin nord-vest, pe direcția către Mănăstirea Putna. Arterele acestea au căpătat contur pe la începutul secolului al XV-lea și erau parcurse de domnii moldoveni precum și de carele locuitorilor. Pe aici veneau și oștile domnilor, pe drumuri nebătătorite, căci carele grele ale negustorilor nu prea se abăteau pe ele. Pe la începuturile sale feudale, Rădăuțiul nu avea o importanță comercială ci, având și un sediu episcopal, reprezenta mai mult un loc de popas înainte a de a merge spre Putna. Căruțele ușoare care parcurgeau aceste dru-muri sau călăreții nu reușeau să facă drumurile practicabile deoarece terenul era lunecos. Întoarcerea pe aceste căi era mereu o problemă, așa că toate carele aveau posibilitatea de a-și monta proțapul și oiștea chiar și în spate pentru ca, în situații speciale, boii să fie înjugați în spatele carului pentru a-l trage îndărăt. În afară de drumul Sucevei și al Putnei mai existau zeci de poteci, care ieșeau din Rădăuți pe direcția spre Frătăuți, Volovăț, Dornești și Satu Mare, pe care oamenii le foloseau în drumurile lor pe jos ori că-lare. Drumurile care ieșeau din Rădăuți erau marcate de plopi, de unde și denumirea de „drumuri cu plopi ale împărăției”. Pe drumul Marginei se mai văd și azi astfel de copaci, rupți parcă dintr-un tablou de colecție. Într-o zi mi-am pus în minte să urmăresc un lipovean care apare în oraș, voiam să știu încotro se va îndrepta, voiam să știu sigur că nu visez și că omul cu barba argintie și lungă nu va lua calea drumurilor împărăției. L-am fotografiat în fugă și el mi-a surâs, aruncându-mă și mai mult în inefabil, dispărând în câteva clipe… Pe care potecă s-o fi dus? Din care lumi o fi venit?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: