Deseori

Comisarii de mediu sunt puși pe drum de pomană

Multe dintre reclamațiile făcute cetățeni nu sunt de competența instituției
Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu este sufocat de sesizări venite din partea populației. Anunțul a fost făcut de comisarul-șef Constantin Harasim, care precizează că multe dintre acestea nu sunt de competența instituției.
 

În altă ordine de idei, lucrătorii de mediu sunt mulțumiți de faptul că oamenii devin conștienți de rolul pe care îl au, însă, în același timp, semnalele respective sunt de natură să le îngreuneze munca, mai ales în contextul în care personalul este redus. „Noi, oricum, ne deplasăm la fața locului, iar reclamațiile care nu sunt de competența noastră le transmitem către instituțiile abilitate”, a subliniat dl Harasim, menționând că majoritatea lor sunt transmise către Autoritatea de Sănătate Publică.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: