Angajatorii și salariații cad la pace

În luna mai, pe adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă au sosit 114 de petiții, sesizări și reclamații, toate pe linie de relații de muncă, dintre acestea 108 fiind rezolvate. Inspectorul-șef a acordat, în aceeași lună, 215 de audiențe.
 

Potrivit inspectorului-șef Mihai Airinei, în general sunt reclamate neplata fondurilor datorate la buget, neacordarea concediului de odihnă, neo-norarea indemnizației pentru creșterea copilului, neachitarea indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, nedepunerea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reținerea nejustificată a contractului de muncă de către patroni. Angajatorii sunt obligați să ducă la îndeplinire măsurile stabilite de inspectorii de muncă, altfel aplicându-se amenzi, care sunt destul de usturătoare. „Se constată o evoluție pozitivă la numărul de sesizări și reclamații depuse la ITM. Pe de o parte angajații devin conștienți de drepturile pe care le au, iar, de cealaltă parte, patronii devin responsabili față de obligațiile pe care le au față de lucrători”, a spus inspectorul-șef Airinei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: