Suceava

Ultima încercare pentru vechiul Consiliu Local

Președintele Organizației Municipale PSD Suceava, Virginel Iordache, a declarat, într-o conferință de presă, că inițiativa lui Ion Lungu de a convoca, în ședință extraor-dinară, vechiul Consiliu Local pentru a aproba majorarea prețului apei în municipiu este „una dintre cele mai aventuroase propuneri” și consideră că nu au fost epuizate posibilitățile de optimizare a activității societății de utilități ACET SA Suceava pentru ca tariful apei să ajungă la cel mai mare preț din țară, de 2,68 de lei/mc.
 

El a mai spus că nu înțelege ca populația Sucevei să plătească pierderile înregistrate în celelalte municipii unde operează ACET SA și că nu este normal ca prețul apei furnizate agenților economici să fie de 2.25 de lei/mc, mai mic decât cel plătit de populație. „Ion Lungu are o atitudine sfidătoare față de cetă-țean”, a afirmat Iordache. Acesta a mai adăugat că în aceeași ședință extraordinară urmează să fie discutată și descărcarea de gestiune a primarului pentru ultimul an, proiect de hotărâre care a fost respins odată, și a menționat că PSD nu poate să-și însu-șească modul în care Ion Lungu a cheltuit banii publici. Iordache a anunțat că PSD nu va vota nici unul dintre proiectele de hotărâre propuse pentru această ședință, lăsând viitorului Consiliu Local, ma-joritar PD-L, să-și asume aceste decizii. Și consilierii PNL din ve-chiul Consiliu Local Suceava au anunțat că nu vor vota majo-rarea tarifelor la apă potabilă. Vicepreședintele PNL Su-ceava, Mihai Aurel Steiciuc, a declarat, vineri, tot într-o con-ferință de presă, că primarul încearcă, astfel, să pună în sarcina foștilor consilieri lo-cali această majorare de tarif, pentru ca noul Consiliu Local, format majoritar din consi-lieri PD-L, să nu fie identificat cu unul care crește costurile întreținerii. Prețul la apa pota-bilă și la canalizare ar putea crește cu aproximativ 32 la sută în municipiul Suceava, dacă actualul Consiliu Local Suceava, care a funcționat în perioada 2004-2008, va ac-cepta propunerea de majo-rare. Primarul reales al munici-piului, Ion Lungu, a anunțat că un proiect de hotărâre pe această temă va fi supus atenției Consiliului Local, as-tăzi, într-o ședință extraor-dinară. El a mai adăugat că solicitarea de majorare a venit din partea firmei de utilități SC ACET SA Suceava, care a invocat, între altele, creșterea inflației, a prețului energiei electrice și a salariului minim pe economie, de la ultima majorare a tarifelor pentru serviciile de apă și de canalizare, la 1 iulie 2007. În cazul în care acest pro-iect va fi adoptat de Consiliul Local, atunci prețul unui metru cub de apă va crește în Suceava de la 20.300 lei vechi la 26.800 de lei vechi, iar cel pentru canalizare de la 8.700 lei vechi la 11.500 de lei vechi.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: