Pentru că angajatorii uită să depună lunar declarațiile către CAS

Asigurații riscă să fie scoși de pe listele medicilor

Mulți asigurați riscă să fie scoși de pe listele medicilor de familie întrucât angajatorii lor nu se grăbesc să depună lunar la CAS listele nominale cu angajații, așa cum prevede legea. Unii medici de familie din județ au început deja să-și avertizeze asigurații că nu se regăsesc în baza de date a CAS și pierd astfel calitatea de asigurat.
 

Potrivit conducerii CAS Suceava, deocamdată niciun asigurat nu a fost scos de pe lista medicului de familie. Medicii de familie au primit de la CAS listele cu asigurații pentru care nu s-au depus declarațiile, urmând să-i informeze ca, la rândul lor, să solicite angajatorilor să depună listele. “Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate să depună, lunar, la casele de asigurări, declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. În conformitate cu Ordinul 903/2007, calitatea de asigurat a persoanelor salariate se verifică de CAS pe baza listelor depuse de angajatori. În cazul în care angajatorul nu depune aceste declarații, la nivelul CAS Suceava, angajații nu figurează în baza de date ca persoane asigurate. Persoanele juridice și fizice la care își desfășoară activitatea asigurații au obligativitatea depunerii lunare a declarațiilor nominale semnate și ștampilate, pe suport de hârtie și în format electronic, împreună cu dovada plății contribuției”, precizează CAS. Ca să nu se mai deplaseze la CAS și să piardă timp, angajatorii au facilitatea de a depune declarațiile și prin poștă, la adresa CAS Suceava, str. Prof. Morariu Leca nr.17 C, sau prin e-mail, la adresa info@cassv.ro, urmată de trimiterea datelor pe hârtie, semnate și ștampilate, pentru validarea datelor transmise electronic. Programul infor-matic pentru generarea declarațiilor se găsește pe site-ul instituției – www.cassv.ro. Angajatorii care nu depun listele în termenul legal vor fi anunțați la ANAF, singura abilitată să aplice sancțiuni.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: