Suceava

Nivelul taxelor și impozitelor rămâne cel din anii 2006-2008

Consilierii locali suceveni au aprobat, în ultima ședință din acest mandat, nivelul impozitelor și taxelor locale ce vor fi plătite de suceveni în anul 2009. Aleșii au fost obligați să-și dea votul asupra proiectului de hotărâre, termenul-limită de aprobare fiind, potrivit legii, data de 31 mai.
 

Șeful municipalității, Ion Lungu, a ținut să evidențieze că, în anul viitor, locuitorii urbei vor achita dări similare celor din 2008, 2007 și 2006, care, la rândul lor, sunt mai mici decât cele adoptate și percepute în 2002. Dl Lungu a respins „intoxicările electo-rale despre un genocid fiscal”, arătând că, dacă pentru o garsonieră în 2002 se plătea un impozit de 53 de lei, în 2008 acesta este de 46 de lei. Potrivit șefului administrației locale, în cazul unui aparta-ment cu două camere s-au achitat 91 de lei, iar în prezent este percepută suma de 83 de lei. Reamintim că veniturile proprii ale bugetelor locale se constituie din impozitul și taxa pe clădiri, impozitul și taxa pe terenuri, impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră, taxele speciale, alte taxe locale, amenzile și penalitățile aferente impozitelor și taxelor locale, taxele judiciare, de timbru și taxele nejudiciare de timbru. În anul fiscal 2009 nu se vor mai aplica taxe pe eliberarea și vizarea anuală a autorizațiilor pentru executa-rea serviciului de transport în regim taxi și a autorizațiilor de taxi, în locul acestora fiind instituite tarife. De asemenea, potrivit unei recente decizii a Guvernului, taxele judiciare de timbru vor merge la Ministerul Justiției.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI