PNL crede că Marian Ionescu este un exemplu

PNL Suceava și-a exprimat, joi, stupefacția față de modul în care primarul Ion Lungu înțelege competiția electorală aflată în curs, arătând că acesta repetă zeci de erori și gafe pe care le-a făcut fostul primar PSD al municipiului Suceava, Marian Ionescu, în 2004.
 

„În esență este vorba de faptul că în ultimele zile dl Lungu a recurs la o strategie foarte agresivă de efectuat zeci de «gropi» în mai multe străzi din oraș, care sunt apoi «cârpite» cu asfalt; lucrările se efectuează ziua, fără nici o planificare adecvată, se blochează circulația, se întind la maximum nervii șoferilor și ai trecătorilor, cu toate consecințele ce derivă de aici”, se arată într-un comunicat al PNL Suceava. Potrivit liberalilor, cel mai recent caz este cel al străzii Mihai Viteazu, pe care în ultimele zile au staționat fel de fel de utilaje, un număr de salariați pe post de „impiegați de mișcare”, iar traficul a fost un veritabil infern. „Noi credem că este absolut greșit ce se întâmplă atât pe str. Mihai Viteazu, cât și în cazul altor zeci de străzi din municipiu”, se mai arată în comunicat. Liberalii suceveni sunt convinși că Ion Lungu regretă enorm gestul pe care l-a făcut față de PNL și conștientizează că se găsește într-o situație disperată, recurgând la strategii construite în pripă. „Este evident, domnule Ion Lungu, că va urma un al doilea tur de scrutin pe 15 iunie! Suntem convinși, domnule Ion Lungu, că veți avea același succes «astăzi», la votul exprimat de suceveni, pe care l-a avut și dl Marian Ionescu în anul 2004. Vă dorim să continuați tot așa!”, se arată în finalul comunicatului PNL Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: