Circa 5000 vizitatori au admirat Coroana Reginei Maria

Aproape 5000 de vizitatori s-au perindat prin fața Coroanei Reginei Maria, timp de 10 zile, în expoziția de la Muzeul de Istorie Suceava, deschisă între 10 și 20 mai, 2699 dintre aceștia fiind plătitori ai biletului de intrare.
 

Potrivit directorului CMB, Emil Ursu, numărul vizitatorilor îl depășește pe cel de la expoziția cu brățările dacice, de anul trecut, suma adunată din vânzarea biletelor fiind de circa 39 milioane lei vechi. “Consider efortul nostru meritat. Țin să mulțumesc încă o dată Direcției de Cultură și sponsorilor care au făcut posibilă aducerea acestei piese la Suceava, mulțumesc Inspectoratului de Jandarmi care ne-a sprijinit necondiționat, fără de care expoziția n-ar fi fost posibilă”, și colegilor mei care s-au implicat în organizarea și desfășurarea acesteia”, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, directorul CMB. Expoziția a avut nu numai vizitatori din Suceava, ci și din Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Târgu Mureș.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: