Prefectul de Suceava, dl Alexandru Băișanu, a declarat, ieri, că secretarii de localități din județ care au constatat că primarii și-au schimbat partidul cu ocazia depunerii candidaturilor pentru alegerile locale nu a transmis Prefecturii referate prin care să fie constatată încetarea mandatului înainte de termen. Potrivit datelor centralizate la Prefectura Suceava, 22 de primari candidează pe lista altui partid decât cel pe care au fost aleși, marea majoritate, 18, au migrat de la diferite partide, PSD, PNL, PRM sau PC și și-au înscris candidatura din partea PD-L. În această situație se află primarii municipiilor Suceava și Fălticeni, dl Ion Lungu și dl Vasile Tofan, care au fost membri PNL și candidează din partea PD-L, sau cel al orașului Siret, dl Vasile Tablan, fost membru PSD ce candidează pentru PD-L. Dl Băișanu a spus că, potrivit legislației, în astfel de condiții, secretarii de localități trebuie să transmită Prefecturii referate privind situația înregistrată, urmând ca prefectul să semneze ordinele de încetare a mandatului înainte de termen.
El a arătat că până în prezent nu a primit niciun astfel de referat, deși situația este cunoscută, și a cerut secretarilor de localități să facă demersurile necesare pentru a intra în legalitate. Prefectul a mai adăugat că secretarii de localități au statut de independent și că nu poate decât să le ceară să facă astfel de referate pentru a se intra în legalitate, dar a avertizat că există riscul ca, în localitățile unde primarii sunt sub inci-dența legii privind migrația politică, actele emise în a-ceastă perioadă să fie contes-tabile ca fiind ilegale. El a mai declarat că va căuta pârghiile necesare pentru a trage la răspundere secretarii care nu-și fac datoria. „Secretarul nu poate să facă ce vrea, secretarii care nu sunt în relații bune cu primarul să trimită referatul a doua zi, iar cei care sunt în relații bune să nu trimită referatele”, a mai spus prefectul. Dl Alexandru Băișanu a mai arătat că în județ sunt și 299 de consilieri locali în această situație; marea majoritate dintre ei au părăsind partidele pe listele cărora au fost aleși, pentru a candida din partea PD-L. Prefectul a precizat că Primăria orașului Salcea și cea a comunei Ulma nu au trimis niciun fel de informări legate de migrația politică și a cerut secretarilor să acționeze potrivit legislației.
























Comentarii