Politică urcată (la propriu) pe acoperiș

După ce, marți, Virgil Fieraru, de 44 de ani, și Viorel-Puiu Bîclea, de 34 de ani, ambii din Arbore, etnici aparținând comunității rome, și ambii liberați din penitenciar anul trecut, s-au urcat pe acoperișul vechii biserici, protestând… în felul lor – cu chiote, larmă și lovituri de bâte în tabla acestuia – pentru faptul că nu li se dă pământ, ieri, tot ei au repetat isprava, cocoțându-se pe acoperișul primăriei.
 

Același circ ieftin, aceleași forțe de ordine – silite, potrivit legii, să intervină în cazuri de… extremă urgență. Poliție, Jandarmerie și, mai ales Pompieri. Ca și marți, cei doi scandalagii au fost dați jos de pe acoperiș cu buna, datorită pompierilor. Numai că amenda aferentă, în urma acestui ultim eveniment, va fi mărită. Substanțial… Din informațiile pe care le deținem, cei doi zurbagii ar face, se pare, jocurile electoral-stupide ale unei formațiuni politice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI