Bolile din topul UPU, de Paște:

Gastritele, colitele și colicile biliare

Nu au lipsit pneumoniile, amigdalitele și faringitele la copii > Un loc de… cinste l-au ocupat rănile prin agresiune
Problemele digestive cronice, agresiunile la beție și durerile de inimă au fost motivele pentru care unii suceveni s-au adresat în număr destul de mare cadrelor medicale de la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Suceava, în zilele de Paște.
 

Ca la toate sărbătorile, la UPU adresabilitatea a fost mult mai mare ca de obicei sâmbătă, duminică și luni, cele mai frecvente afecțiuni care au dat de furcă medicilor fiind colicile biliare, gastritele și colitele provocate de consumul excesiv de mâncare și de băuturi alcoolice. În limite normale s-a situat numărul cazurilor cu afecțiuni cardiace, iar cel al indigestiilor a fost destul de mic. N-au lipsit traumatismele cranio-cerebrale, rănile provocate de cuțit și vânătăile cauzate de agresiunile care au avut loc pe fondul consumului nelimitat de alcool, nefiind însă vorba despre cazuri grave. Ziua de luni a fost foarte încărcată la UPU, întrucât s-au prezentat foarte mulți copii cu diverse afecțiuni, predominante fiind pneumonia, faringita și amigdalita.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: