Victimele braconierilor

Puii de animale sălbatice pot rămâne neajutorați și singuri în păduri atunci când braconajul înflorește și ucigașii fără nicio regulă nu ezită să căsăpească mame cu puii după ele. Căprioarele și mistreții sunt victimele cele mai des întâlnite în această postură. Braconierii obișnuiesc să își justifice gestul în fața propriei conștiințe invocând nevoia de a stârpi fiarele care dau vara iama prin grădini. Adesea ucid chiar și puii.
 

Autorii rămân anonimi, carnea animalelor braconate se împarte pe la rude și cunoscuți în mare secret, iar forurile competente nu iau în aceste condiții nici o măsură, pentru că urmele faptei au dispărut și nimeni nu poate fi acuzat fără dovezi. Se întâmplă, în cazuri fericite, ca vreun pădurar sau trecător milos să găsească și să salveze un pui neajutorat în pădure, dar șansele de supraviețuire ale acestuia sînt extrem de mici. În opinia medicului veterinar câmpulungean Radu Velisar, faptul că porcii mistreți sunt considerați ființe distructive este într-un fel de înțeles în cazul localnicilor cărora le-au fost compromise culturile. De înțeles poate fi și pasiunea unora pentru vânătoarea organizată după reguli și legi stricte. Braconierii sunt însă niște criminali pur și simplu. L-am întrebat pe medicul câmpulungean ce ar trebui să facă un om obișnuit care găsește un pui de animal sălbatic abandonat de braconieri și am aflat că un astfel de mic prieten nu poate fi păstrat decât în condiții legale, iar noile prevederi privind protecția ani-malelor sunt extrem de stric-te. Animalul sălbatic aflat în impas de supraviețuire poate fi deținut numai temporar, cu acordul autorității sanitar-veterinare, pentru îngrijire și recuperare fizică, și nu poate fi crescut pe lângă casă ca orice animal de companie. Oricât ar fi de drăguț și oricâtă bunăvoință ar avea găsitorul, puiul de sălbăticiune are nevoi spe-ciale. Fără un tratament adec-vat nu poate supraviețui, așa încât ideea cea mai bună este ca salvatorul să se adreseze imediat unui specialist. În plus, trebuie știut că, atunci când ajunge la maturitate, mistrețul sau căprioara nu mai pot fi redați pădurii. Inca-pabili să se descurce în condiții vitrege și lipsiți de reflexele obișnuite de autoapărare, mult prea obișnuiți cu oa-menii și dependenți de aceștia, puii crescuți în captivitate ar deveni, în mediul natural, victime sigure atât pentru alte fiare, cât și pentru braconieri sau vânători. Locul acestor animale adulte este în rezervații sau, în cel mai rău caz, la o grădină zoologică, iar cei ce nu pot înțelege asta nu vor putea spune niciodată că au salvat cu adevărat viața unui pui de animal sălbatic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: