Obiectivul Universității Suceava: 6 puncte în ultimele 5 etape !

Aflați pe locul 5 în clasamentul Ligii Naționale, handbaliștii suceveni visează deja la Cupa Challenge. Cum până la finalul sezonului Universitatea mai are de disputat doar cinci meciuri, antrenorul Petru Ghervan și-a stabilit obiectivul pentru ultimul asalt spre Europa: 6 puncte din 10 posibile.
 

Primele cinci locuri din Liga Națională duc sigur în Europa, iar Suceava se află pe ultimul dintre ele. Un singur meci pierdut însă de “studenți” și Universitatea riscă să coboare până pe treapta a opta a clasamentului. Tocmai de aceea, handbaliștii suceveni se pregătesc serios în această perioadă pentru a lua cât mai multe puncte în finalul de campionat. Primul dintre examenele rămase va fi susținut în compania formației HC Odorhei. În economia punctajului final, antrenorul Petru Ghervan recunoaște totuși că altele sunt jocurile în care și-a propus să obțină puncte. „Sigur, ar fi foarte bine dacă am obține două puncte în meciul de duminică, însă nu trebuie să uităm că vom juca pe teren propriu cu Știința Bacău și UCM Reșița două grupări foarte puternice care luptă pentru un loc pe podium. Îmi doresc să mai adunăm încă șase puncte din aceste ultime cinci etape, iar atunci sigur că șansele noastre de a prinde locul șase sunt mult mai mari”, a precizat șeful băncii tehnice a universitarilor. Petru Ghervan ține pumnii Reșiței în semifinalele Cupei Challenge Locul 6 ar trimite Suceava în Europa doar cu o singură condiție: UCM Reșița să câștige și anul acesta Cupa Challenge. Antrenorul Universității este de părere că elevii lui Aihan Omer vor avea o “dublă” foarte grea, în semifinalele competiției. “Cred că UCM Reșița are forța să câștige și în acest an Cupa Challenge. Mai greu pentru ei va fi în semifinale, acolo unde vor înfrunta pe Benfica Lisabona. Dacă trec de echipa portugheză sunt favoriți la câștigarea trofeului” a încheiat Petru Ghervan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: