Candidații la primărie și consiliile locale – îngropați sub hârtii

Liderul județean al PNL Suceava, senatorul Tiberiu Aurelian Prodan, a „reclamat” faptul că volumul de muncă pentru realizarea dosarelor ce sunt necesare a fi depuse la birourile electorale locale și la cel Județean, pentru alegerile locale din acest an, este unul imens.
 

El a spus într-o conferință de presă că liberalii s-au apucat deja de treabă și că toți candidații, fie ei pentru fotoliile de primar, fie pentru cele de consilieri locali sau județeni, au început să se pună la punct cu toate actele ce sunt necesare pentru a se putea valida candidaturile și listele depuse de partid. „Este un volum de muncă imens. Vor trebui completate până la urmă undeva la 270.000 de hârtii”, a explicat președintele PNL Suceava. El spune că acțiunea de pregătire a candidaților liberali este în plină desfășurare și că speră ca ea să fie finalizată în termenul prevăzut de lege, fără a se înregistra vreun incident. Tiberiu Prodan va candida din partea PNL Suceava la pre-ședinția Consiliului Județean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: